Un german care a înjunghiat-o în gât pe o candidată la postul de primar al orașului Koln, Henriette Reker, în timpul unui eveniment de campanie, din cauza poziției sale prorefugiați, ar fi preferat de fapt s-o omoare pe Angela Merkel, cancelarul Germaniei, a declarat un polițist, vineri, în fața unui tribunal din Duesseldorf, relatează agenția DPA.
Frank S. (44 de ani), acuzat de tentativă de omor după ce-a înjunghiat-o grav cu un cuțit pe politiciană pe 17 octombrie, a afirmat că Angela Merkel era de fapt ținta vizată, dar că era prea greu de ajuns la ea, potrivit polițistului.
Imediat după arestarea sa la Koln, Frank S le-a spus polițiștilor, inclusiv martorilor, că fapta sa a fost o acțiune de protest față de politica privind refugiații a Angelei Merkel, a cărei promisiune de găzduire a atras circa 1,1 milioane de migranți în Germania în 2015.
Henriette Reker, coordonator pe probleme sociale pentru cazarea refugiaților până să fie aleasă primăriță la o zi după atacul asupra sa, a suferit răni grave în acea vreme și a fost plasată în comă artificială.
Cu toate că și-a preluat mandatul cinci zile mai târziu în timp ce era încă în spital, dna Reker urmează în continuare un tratament medical pentru rănile pe care ea le-a suferit în timpul unui eveniment de campanie.
Frank S era cunoscut autorităților pentru activitățile sale în cercurile extremiste de dreapta în anii 1990. După ce-a înjunghiat-o pe Henriette Reker, el a rănit și alte patru persoane cu un cuțit de vânătoare.
Atacatorul ar putea fi condamnat la închisoare pe viață, dar avocații săi susțin că fapta lui ar putea fi încadrată la vătămare corporală gravă, care ar putea fi pedepsită cu până la 10 ani de închisoare potrivit legislației germane.
Sursa:dcnews