Anul trecut, 300 de câini fără stăpân din adăpostul de la Giurgiu au fost adoptați în Germania

adapost ong

Aproximativ trei sute de câini fără stăpân din municipiul Giurgiu au ajuns, anul trecut, la familii adoptatoare din Germania. Și giurgiuvenii adoptă, însă, patrupede din adăpostul de câini, numai în luna ianuarie a acestui an peste 30 de câini găsindu-și un cămin.

“Noi avem o convenție de parteneriat cu o asociație din Germania, care asigură hrana uscată pentru câinii care ajung în adăpostul din municipiul Giurgiu, și nu îi eutanasiem, tot cei din asociație le găsesc adoptatori, astfel încât, pe parcursul anului trecut, au plecat spre Germania, fiind adoptați, aproximativ trei sute de câini din adăpostul de la Giurgiu. Și giurgiuvenii mai adoptă câini, în luna ianuarie din acest an fiind adoptați, din adăpost, aproximativ 30 de câini”, a declarat, pentru AGERPRES, Gina Isaiu, șefa Adăpostului pentru câinii fără stăpân din municipiul Giurgiu.

Ea spune că Primăria municipiului Giurgiu s-a preocupat de creșterea capacității adăpostului, astfel încât, de la 450 de locuri câte erau la finalul anului trecut, acum acesta are 730.

Activitatea de strângere a câinilor fără stăpân de pe străzi a stagnat în perioada căderilor masive de zăpadă din luna ianuarie, pentru că, potrivit autorităților, nu se putea desfășura corespunzător. După topirea zăpezii, această activitate a fost reluată, astfel încât zilnic sunt aduși la adăpost aproximativ opt câini, a mai menționat Isaiu.

Sursa: agepres.ro

Categorie: mandri.ro
Tags: 300 de caini, adapost, adapost caini, caini, giurgiu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici