Asociaţia Societăţilor de Service Auto Independente (ASSAI) solicită intervenţia Ambasadei Chinei pentru a putea angaja cetăţeni chinezi, pe care ar urma să îi plătească cu sume între 250 şi 800 de euro net lunar, potrivit unui comunicat al Asociaţiei.
Reprezentanţii ASSAI susţin că industria de reparaţii auto din România se confruntă de peste cinci ani cu un deficit în creştere de forţă de muncă pregătită în acest domeniu. Numărul în creştere de înmatriculări auto din România presupune şi asigurarea unui număr suficient de angajaţi calificaţi în acest domeniu care să presteze activităţile specifice de reparare şi întreţinere a parcului auto naţional, spun ei.
“România are în prezent un parc auto de peste 7,5 milioane de autovehicule, cu o vârstă medie de 14 ani, iar aceste autovehicule vechi sunt puternic uzate tehnic din cauza unei infrastructuri primitive, aşa cum este cea românească, şi au nevoie de intervenţii dese în service. Opt din zece service-uri auto din România lucrează sub capacitatea proiectată din cauza lipsei de personal calificat”, se mai arată în comunicat.
Potrivit sursei citate, în multe situaţii, salariile solicitate depăşesc posibilităţile patronilor de service.
“Angajaţii cu experienţă au ajuns să şantajeze efectiv patronii de service-uri, profitând de lipsa de forţă de muncă pregătită în acest domeniu şi nu acceptă salarii sub 1.000 – 1.400 de euro net. Este dificil să asiguri unui angajat un astfel de salariu lună de lună, în condiţii de instabilitate şi lipsa de predictibilitate legislativă şi fiscală, aşa cum se prezintă mediul de afaceri românesc. În astfel de situaţii, în relaţia dintre angajat şi angajator, mecanismele de cerere şi oferta eşuează, pentru că apar dezechilibre între pretenţiile angajaţilor şi posibilităţile angajatorului’, a declarat Cristian Muntean, preşedinte ASSAI, citat în comunicat.
Angajaţii calificaţi aleg să plece şi să muncească pe bani mai mulţi în ţări precum Olanda, Anglia, Irlanda, Italia, iar lipsa de implicare a instituţiilor cu rol de control în acest domeniu şi în special fiscal stimulează dezvoltarea activităţilor fără autorizaţie în acest domeniu, susţine ASSAI.
“O parte dintre angajaţii cu experienţă îşi încropesc un atelier clandestin şi fără autorizaţie în curtea casei, ştiind că nu vor fi niciodată deranjaţi de către instituţiile cu rol de control, care verifică exclusiv firmele autorizate, fără a le trece pragul celor care fac evaziune fiscală şi lucrează fără niciun fel de autorizaţii. Pentru mai mult de 10.000 de ateliere clandestine, România a devenit un paradis fiscal şi legislativ”, a mai spus Asociaţia.
În aceste condiţii, ASSAI intenţionează să deruleze un program pilot de recrutare şi relocare a 80 de persoane din Republica Populară Chineză, iar, dacă se dovedeşte că aceste persoane se pot integra şi face performanţă în service-urile auto care au acceptat să între în acest proiect, programul va continua până când va fi rezolvată problema deficitului de personal.
“Salariile oferite de către angajatori sunt: între 250 – 300 de euro net pentru spălătorii auto. În acest domeniu nu este necesară experienţa; între 500 – 800 euro net pentru specialiştii cu minim trei ani de experienţă din celelalte categorii: tinichigerie, vopsitorie, mecanică, electrică şi diagnoză auto. În afară de aceste salarii, angajatorii asigura suplimentar cazare şi mâncare pentru expaţi. Amintim faptul că deficitul de forţă de muncă pregătită în România în domeniul reparaţiilor auto, depăşeşte în prezent 20.000 de persoane”, a mai spus preşedintele ASSAI scrie antena3.ro