Fermierii arădeni vor primi în această perioadă subvenții pentru sectorul zootehnic, de la Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură.
Autorizarea la plată a schemei pentru Ajutorul Național Tranzitoriu în sectorul zootehnic – schemă decuplată de producţie în sectorul carne, specia bovine, a început de săptămâna aceasta. Cuantumul calculat este de 97,4 de euro/cap animal, respectiv 430,27 de lei.
Până în prezent, suma totală autorizată la plată pentru campanie este de 1,524 miliarde euro, un număr total de 841.285 fermieri autorizați la plată pe toate tipurile de fonduri (Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), Fondul European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (FEADR) și Buget Național).
Arădenii interesați de procedura pentru obținerea subvențiilor pot lua legătura cu reprezentanții Agenției de Plăți și Intervenție în Agricultură Arad.