Arădeanca Gabriela Varkonyi, care este architect, are o pasiune mai aparte. În timpul liber, ea creează hăinuţe pentru copii, unicat, făcute manual, dar şi diferite accesorii. În general creează costumaşe de bebe pentru sesiuni foto. Dacă în România acest fenomen prinde mai greu, Gabriela a început să aibă clienţi din alte părţi ale lumii, cum ar fi Canada şi America.
Aceasta are un magazin online de prezentare în America de unde îi vin lunar câteva comenzi. Ea se ocupă şi de scrierea tiparelor pentru haine. Preţul hainelor începe de la 25 de dolari şi ajunge şi la 200, depinde de model.
Supărarea arădencei este că la noi în ţară nu se pune preţ pe lucrul făcut la mână, care este de mare calitate şi se caută firma. „Oamenii nu ştiu încă să aprecieze munca acesta. Este una grea, la care trebuie răbdare. Cei care ştiu să o aprecieze au venituri prea mici ca să îşi poată permite astfel de hăinuţe. Momentan o fac din pasiune, deoarece nu am câştiguri. Investesc mult în produse, dar şi în timp. Când nu sunt la biroul de arhitectură, sunt la atelierul de lucru”, mai spune Gabriela.
Hainele pe care le face sunt din bumbac, lână, caşmir, angora, poliacril. Pe lângă haine de bebe, face şi diverse accesorii, cum ar fi bentiţe sau diverse obiecte din materiale. Gabriela are şi ea o fetiţă de nouă ani, dar care spune nu are răbdare să stea cu ea în atelier în momentul în care crează. Până în momentul de faţă are acasă croite 150 de haine pentru copii, pe care le postează pe pagina de Facebook GAMMAstudio.
Hainele se pot şi închiria pentru şedinţe foto.