Arădeanul Rudi Vizental poziționat de Business Magazin pe locul 17 în topul celor mai admirați antrepenori din România

Săptămâna trecută am avut plăcuta surpriză să descopăr că, în urma voturilor primite,  am fost clasat pe poziția 17 în Topul celor mai admirați antreprenori din România, organizat de revista Business Magazin.

Nu am putut însă să mă bucur decât pentru o scurtă perioadă de timp, fiindcă am regasit mai jos în clasament multe persoane pe care le admir. Mă refer inclusiv la persoane care îmi sunt modele și surse de inspirație, iar ale căror realizări sunt incomparabile cu ale mele.

Automat, s-a activat  sindromul impostorului. Am simțit că e o anomalie atât de evidentă, încât mă va suna toată lumea să mă întrebe ce caut eu acolo. Că cei care mă felicită, au de fapt un zâmbet ironic în colțul gurii. Mi-am suspectat colegii de la PR că au subvenționat poziția, prietenii hakeri că au facut push pe site și pe maică-mea că a votat de mai multe ori.

Încă nu am găsit răspunsul, dar este cert că nu e maică-mea, fiindcă nu știa de vot.

De-a lungul carierei mele m-am confruntat mereu cu acest sindrom. Că te afli într-o postură pentru care nu ai pregătirea necesară. Iar toti cei din jur urmează să descopere această evidență. În fața clasei, cu tema nefacută.

Am învațat că sindromul impostorului nu “se vindecă”, dar cel puțin la nivel teoretic, există un tratament: În primul rând, să accept că sindromul impostorului face parte din viața de CEO. E în job description, un reflex la challlenge-ul continuu de a ieși din zona de confort.  În al doilea rând, am ințeles că de câte ori mă confrunt cu el, trebuie să mă întreb ce am invățat din această sițuație.

O călătorie fără shortcuts

În acest caz, lecția este o reflecție asupra procesului parcurgerii unui drum.

Nu m-am trezit direct CEO pe locul 17 (deși asa pare), al celor mai admirati CEO din România. Fiindcă înainte de a fi pe 17, eram ca multi alții, un CEO în afara topului. Mai putin vizibil. Și înainte de a fi CEO în afara topului, era un  mic antreprenor invizibil, din Arad, care a hotărât să plece pe un drum. Un drum care nu a fost (și nu este usor). Și nu are nicio garanție al reușitei.

Am avut norocul să fiu inconjurat de parteneri extraordinari, care m-au susținut neconditionat, m-au ajutat să mă ridic atunci când am fost jos. De colegi deosebiți, pe care ma pot baza în orice situatie și în care am o încredere oarbă. Locul 17 este a lor, admirația este din partea mea.

Cunosc mulți CEOi extraordinari, cu performanțe deosebite și viziuni îndrăznețe, demni de toată admirația: Andra Caragea, Alexandru Bogdan, Adrian Neacșu, Florin Deznan, Mihai Bîrliba, Laurența Crudu, Florin Stoian, Gavril Mureșan și mulți alții.

Insă, în acest an, ei nu au fost vizibili pentru acest top. Lor le dedic această reusită, cu scopul de a-i motiva în ceea ce ei fac și a-i îndemna să-și continue neabătut drumul anevoios. Fiindcă, de cele mai multe ori, călătoria este mult mai importantă decât destinația, sau recunoașterea.

Călătoria de la invizibil, la vizibil.