Inspectorii Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Arad au fost nevoiţi să intervină în forţă, la sfârşitul săptămânii trecute, pentru a stopa încă din faşă practicile unei firme care puteau să pună în pericol siguranţa consumatorilor.
Este vorba despre o fabrică de brânză şi caşcaval, apărută recent pe piaţă, care nu a făcut analizele necesare în cazul laptelui care era folosit la fabricarea produsului finit. În aceste condiţii, inspectorii au confiscat nu mai puţin de cinci tone de brânză şi caşcaval, produsele urmând să fie distruse, pentru a se evita apariţia unor evenimente neplăcute. Din fericire, având în vedere faptul că firma este încă nouă, fabrica producea pe stoc, astfel încât produsele sale nu au ajuns în magazine. „În urma verificărilor efectuate la o unitate de procesare lapte ca materie primă, inspectorii DSVSA au depistat produse (brânză și cașcaval) obținute din lapte care nu avea efectuate analizele privind calitatea (lapte neconform). Urmare a acestui fapt a fost supusă sechestrului cantitatea de 5.000 kilograme produs finit (brânză și cașcaval) care urmează să fie denaturată la o unitate specializată. Menționăm că din lotul cu probleme nu a ajuns spre comercializare nici o cantitate din acest produs”, a declarat Viorel Agud, directorul executiv al DSVSA.
De asemenea, acesta mai spune că: „Atragem atenția tuturor procesatorilor de lapte asupra obligativității efectuării analizei calitative a laptelui materie primă și a posibilității demonstrării în orice moment a stării de sănătate a animalelor de la care provine acest lapte (Reg.C.E.853/2004,sectiunea IX). De asemenea, sfătuim populația să cumpere produse de origine animală doar din unități autorizate sanitar veterinar, să verifice valabilitatea produsului achiziționat și modul de păstrare al acestora în momentul achiziționării”.
FOTO> arhiva