Arădenii care circulă cu tramvaiul în această perioadă, cu temperaturi exterioare de până la 35 de grade, reclamă că în vagoane aerul este irespirabil, termometrele înregistrând aproape 60 de grade Celsius. Nemulţumirile sunt exprimate şi de vatmani, în timp ce oficialii spun că au în plan modernizarea a 20 de vagoane, pentru că doar şase tramvaie din 138 aflate în circulaţie au instalaţii de climatizare.
Unul dintre vatmani a măsurat în cabina sa o temperatură de 46 de grade seara, postând fotografia pe Facebook, dar spune că ziua temperaturile se apropie de 60 de grade. “Ziua, căldura a ajuns la 58 de grade în vagoane, iar aerul devine irespirabil. Temperatura nu coboară sub 40 de grade”, susţine vatmanul.
Călătorii spun că, la cele 35 de grade înregistrate afară, nici ferestrele deschise nu îi ajută să respire bine.
“Te ia ameţeala de la căldură şi mirosul acru de transpiraţie. Oricât de spălat ai fi şi îmbrăcat lejer, curge apa din tine ca la saună. Am văzut o doamnă de vreo 70 de ani care a fost coborâtă în braţe, de câţiva călători, pentru că nu a mai putut respira. Ziceau că vor chema ambulanţa”, a declarat un pensionar pentru News.ro.
Directorul Companiei de Transport Public (CTP) Arad, Claudiu Godja, a declarat pentru News.ro că, din cele 138 de tramvaie aflate în circulaţie, doar şase au instalaţii de climatizare. Este vorba de tramvaiele noi Imperio, fabricate la Arad şi cumpărate în urmă cu patru ani.
Godja a precizat că Primăria Arad a alocat, în 2017, suma de 2.000.000 de euro pentru modernizarea a 20 de vagoane, fiind prevăzută inclusiv montarea sistemelor de climatizare.
“La licitaţia organizată pentru atribuirea contractului nu s-a prezentat nicio firmă. Procedurile vor fi reluate”, a spus directorul CTP Arad.
Reprezentanţii Primăriei Arad au declarat că se va încerca accesarea de fonduri europene prin Programul Operaţional Regional, pentru achiziţia a 28 de tramvaie noi, investiţie estimată la 56 de milioane de euro.
La începutul anului, costul unei călătoriei cu tramvaiul a crescut cu 50 la sută în Arad, biletul costând acum 3 lei. Această majorare a dat naştere unor reacţii foarte critice ale arădenilor, mai ales în mediul online. În februarie, pe Facebook se iniţiase un protest denumit “Olimpiada de fugit de controlorii CTP”, la care îşi anunţaseră participarea sute de arădeni. Ei urmau ca, timp de două săptămâni, să nu mai cumpere bilete de tramvai şi autobuz. Acţiunea nu a mai avut loc în mod organizat, pentru că iniţiatorii au fost acuzaţi, inclusiv de oficiali ai CTP, că instigă la încălcarea legii.
Oraşul Arad are cea mai devoltată reţea de linii de tramvai din România, după Bucureşti, aceasta acoperind aproape toate cartierele. Compania locală de transport operează şi pe o linie interurbană de tramvai, lungă de 25 de kilometri, care leagă municipiul de localitatea Ghioroc.
Compania de Transport Public SA Arad este cel mai mare transportator din judeţ, cu 600 de salariaţi şi un parc format din 138 de tramvaie şi 135 de autobuze. Acţionarii sunt Consiliul Local Arad (70%) şi Consiliul Judeţean (30%) scrie news.ro