Arădenii vor avea parte de un program deosebit la finele săptămânii viitoare. Asociația Agroturism Club Sportiv Slătioara din județul Arad, în colaborare cu Romsilva Arad, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad, Consiliul Județean Arad, Centrul Cultural Județean Arad vor organiza la Hipodromul din Arad, Festivalul Ecvestru – Cupa „Sfântul Gheorghe”, ediția II-a. Festivalul se va desfășura în intervalul 22 – 24 aprilie.
Pe lângă proba de obstacole, proba completă și dresaj, concurenții se vor întrece și la atelaje și voltije. Organizatorii și-au propus ca Festivalul Ecvestru Cupa „Sfântul Gheorghe” să devină o tradiție în Arad și un punct de reper pentru competiții de acest gen.
În 1993 s-a organizat la Arad, pentru ultima dată, concursul oficial Cupa Federației Române la Obstacole. De atunci, la Arad, sportul ecvestru nu a mai fost abordat într-un cadru oficial și la un asemenea nivel.