După semnarea Tratatului de la Karlowitz în 1699, orașul Arad a trecut oficial sub controlul Imperiului Austriac. Autoritățile austriece au transformat Aradul într-un centru pentru regimentele de graniță, alcătuite în principal din soldați sârbi. În calitate de oraș militar, Aradul a fost plasat sub administrația comandamentului suprem austriac. În timp, în jurul cetății s-a dezvoltat, pe lângă „orașul militar,” care era predominant locuit de sârbi, și un oraș civil numit „civitas germanica,” populat de germani, români și maghiari.
În prima parte a secolului XVIII, sosirea meșteșugarilor și comercianților în Arad a avut un efect favorabil asupra dezvoltării economice a orașului. Totuși, avansul economic al Aradului era limitat de păstrarea jurisdicției feudale.
În 1725, Aradului i s-a promis că va fi ridicat la statutul de oraș liber regesc. După desființarea regimentelor de graniță, locuitorii orașului au reînnoit cererile adresate împărătesei Maria Tereza, solicitând acordarea statutului de „civitas” pentru orașul lor. Un prim pas spre obținerea acestui statut a fost făcut în 1759, când a fost realizată răscumpărarea muncii forțate a locuitorilor.
După vizita moștenitorului coroanei habsburgice, Iosif al II-lea, în Arad, în 1768, orașul a pierdut veniturile obținute din arendarea regalităților camerale, care au fost încredințate altor administratori. Deputația trimisă la Viena a reușit cu greu să recupereze arendarea acestor venituri pentru oraș.
În urma unei noi vizite a moștenitorului imperial Iosif al II-lea în 1773, a fost reînnoită cererea de a acorda Aradului statutul de oraș liber regesc. Ca rezultat al acestei solicitări, în 1774, împărăteasa Maria Tereza a scutit orașul de jurisdicția nobiliară.
Sprijinul constant al orașului față de împărăție în timpul conflictelor cu Franța, precum și contribuția de 2.689 de guldeni, au influențat decisiv hotărârea împăratului Francisc din 1795, care a stabilit suma de 200.000 de florini pentru răscumpărarea datoriilor orașului. Această sumă a fost achitată cu dificultate în anul 1808.
Numărul repetat de delegații ale orașului la capitala imperiului, promisiunile constante ale Curții vieneze și, nu în ultimul rând, suma considerabilă de 336.092 de florini au accelerat, în cele din urmă, decizia Vienei. Astfel, pe 12 aprilie 1834, împăratul a semnat diploma care acorda Aradului statutul de oraș liber regesc.
Întârzierea sosirii diplomei sigilate la Arad a fost cauzată de necesitatea transcrierii acesteia pe pergament și de pictarea stemei orașului. Este posibil ca această întârziere să fi fost și rezultatul dorinței casei imperiale de a lega momentul de aniversarea a 30 de ani de la încoronarea lui Francisc I ca împărat al Austriei, pe 1 august, și de aniversarea vârstei de 66 de ani a acestuia.
Pe 21 august 1834, cu ocazia „Sărbătorilor Aradului“, care au avut loc între 17 și 28 august, timp de 11 zile, a fost celebrată oficial conferirea statutului de oraș liber regesc. Comisarul imperial, baronul Laur v. Orczy, a prezentat diploma adusă de la Viena într-o ceremonie festivă organizată în cortul amplasat în fața primăriei. La eveniment, baronul a fost întâmpinat de localnici, de corpuri de miliție urbană, de unități călare și de reprezentanți ai breslelor, care au depus jurământ de credință împăratului, ale cărui portret era expus în cort, și patriei, cu ocazia proclamării Orașului Liber Regesc.
Locuitorii orașului au sărbătorit cu multă veselie. Doi boi au fost sacrificați pentru festin, iar conform documentelor, au fost împărțite 130 de găleți de vin roșu și alb.
Pe timp de seară, orașul a fost strălucit de torțe și lampioane, iar balul organizat a continuat până la ora 3 dimineața. Din păcate, bucuria arădenilor a fost umbrită de o ploaie torențială care a început să cadă odată cu lăsarea întunericului.
În diploma acordată Aradului, sunt expuse motivele pentru care casa imperială a decis să acorde orașului statutul de oraș liber regesc. Printre aceste motive se menționează atașamentul constant al locuitorilor față de monarhie, demonstrat în timpul războaielor cu Franța. De asemenea, documentul detaliază, în 22 de puncte, drepturile pe care cetățenii orașului urmau să le obțină.
Conform diplomei, orașul avea dreptul să aibă un consiliu intern format din primar, jude, opt consilieri și un consiliu extern compus din 60 de membri, precum și dreptul de a fi reprezentat în starea a IV-a a Dietei. Totuși, opoziția nobilimii mijlocii și mari a suspendat temporar această posibilitate.
Heim Domokos a fost numit primul primar al Aradului după ce orașul a obținut statutul de oraș liber regesc. În fața comisarului imperial, a fost stabilit primul consiliu orășenesc, iar funcționarii au prestat jurământul.
După obținerea statutului de oraș liber regesc, Aradul a început un proces de industrializare accelerată. De la începutul secolului XIX, când rațele sălbatice din bălțile centrale ale orașului erau încă o vânătoare ușoară din curtea casei, Aradul a crescut până la sfârșitul aceluiași secol pentru a deveni unul dintre cele mai relevante centre urbane din statul ungar, cu un impact semnificativ în centrul și estul Europei și în vestul României de astăzi.