Lionel Messi (28 de ani) a reuşit, miercuri, 17 februarie, în meciul câştigat, scor 3-1, împotriva lui Gijon, să bată un nou record în campionatul Spaniei.
Golurile partidei au fost reuşite de Messi în minutele 25 şi 31, Suarez în minutul 67, respectiv Castro în minutul 27. După cele două goluri, Messi a ajuns la 301 de goluri, fiind primul fotbalist care înscrie peste 300 de goluri în La Liga. La nivel european, internaţionalul argentinian ocupă locul şase în topul celor mai buni marcatori din primele cinci campionate. Lider în Europa este Jimmy Greaves, cu 366 de reuşite, însă Messi poate recupera până la finalul carierei cele 66 de goluri care-l despart de prima poziţie.
Cristiano Ronaldo, principalul rival pentru Messi şi singurul care-i poate sta în cale, este pe locul trei în clasamentul celor mai buni marcatori din primele cinci ligi din Europa. Însă portughezul este cu doi ani mai în vârstă decât Messi, a relatat Mediafax.
Sursa: www.adevarul.ro / Foto: www.independent.co.uk