O persoană anonimă a trimis un adevarat articol de presa, care poate concura cu orice material de investigatii. Este publicat integral deoarece pare foarte bine documentat, fiind prezentate informatii din alte ziare:
Va prezentam integral articolul:
Gheorghe Falcă, finul fostului președinte al României Traian Băsescu și primar timp de trei mandate al Aradului, ar trebui să fie subiect științific la cursurile MBA de la Oxford. A venit în urmă cu 20 de ani la Arad cu o tot bagajul înghesuit într-o pungă de un leu și acum averea sa, adunată dintr-o leafă de bugetar, este estimată la 26-28 milioane dolari. Un asemenea caz de succes care l-ar face să pălească de invidie și pe Donald Trump, pare a nu prezenta interes pentru procurorii DNA, care deși au fost sesizați, preferă tăcerea.
Deputatul Calimente: „Domnul Falcă a venit cu o pungă de un leu și cu hainele de pe el”
Gheorghe Falcă a venit la Arad în urmă cu 20 de ani, ca absolvent al Facultății de Construcții din Timișoara. El a locuit într-un vagon al firmei care a construit DN 7, Lipova-Nădlac. Deputatul PNL, Mihăiță Calimente, a explicat cum a venit Gheorghe Falcă la Arad. „Și așa cum domnul Falcă (Gheorghe Falcă, primarul Aradului – n.r.) a venit cu o pungă de un leu și cu hainele de pe el, la fel au venit și ăștia. Vin săraci de la țară și acum nu mai pot de fițe. Și atunci despre ce criterii de moralitate vorbim? La Partidul Democrat nu e cazul”. (http://m.ziare.com/mihaita-calimente/calimente-monica-macovei-sa-nu-vorbeasca-de-moralitate-e-prietena-cu-sticla-1193205)
Ascensiunea lui Gheorghe Falcă și primul dosar la DNA
Gheorghe Falcă, probabil, s-a săturat de viața dintr-un vagon al drumarilor și a intrat în politică. S-a orientat rapid și a ajuns în anul 2000 vicepreședinte al Consiliului Județean Arad, într-o perioadă când politicienii arădeni nu-și prea doreau această funcție deoarece salariul atunci era mic și privilegiile puține. Apoi, Gheorghe Falcă s-a decis să se însoare și l-a rugat chiar pe președintele PDL, care ulterior a ajuns președinte al României să-i pețească nevasta la o întrunire PD pe muntele Găina. Astfel, în toamna anului 2002, Gheorghe Falcă s-a căsătorit cu Ela Seculici, studentă la Timișoara, fiica președintelui PD Arad (ajuns ulterior vicepremier al României), iar naș de cununie a fost Traian Băsescu. (http://banateanul.gandul.info/banatul/arhiva-banateanul-taina-elei-falca-3705720)
În 2004, Gheorghe Falcă a fost candidatul PD la Primăria Aradului. A fost susținut de socrul său, Gheorghe Seculici, împreună cu tot activul de partid. Imediat după ce a ajuns primar, Gheorghe Falcă a fost implicat într-un scandal: și-a schimbat apartamentul de la etajul 10 al unui bloc în care a locuit, cu o casă. DNA a început cercetările, Falcă fiind acuzat pentru luare de mită și abuz în serviciu. Schimbul a fost făcut cu niște apropiați ai săi, care au achiziționat un teren pe Malul Mureșului cu 838.944 de euro pe care l-au revândut cu 2.936.304 de euro unei alte societăți comerciale și abia apoi l-au plătit la Primăria Aradului. În 2013, judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție l-au achitat, iar Gheorghe Falcă a rămas cu casa.
Gheorghe Falcă nu a renunțat la Primăria Municipiului Arad și fiecare nou mandat a dus la creșterea averii sale. De la un apartament de etajul al 10-lea, într-un bloc din Arad, a ajuns în 12 ani într-un top al baronilor locali pe locul 6. (http://www.stiripesurse.ro/topul-averilor-baronilor-locali-certati-cu-justitia_909961.html) Nimeni nu pare interesat cum a fost posibil acest lucru, dar sigur ar putea fi subiectul unei teze de doctorat. Dintr-o cercetare mai amănunțită, chiar de pe site-ul firmei lui Gheorghe Falcă, Pro Arhitectura SRL, se poate observa cât de simplu a fost mecanismul: Ela Falcă întocmește PUZ-uri pentru toate investițiile majore din municipiul Arad, Gheorghe Falcă soțul, în același timp și primarul Aradului, promovează proiecte de hotărâri de consiliu local prin care se aprobă PUZ-uri în interesul firmei sale (toate sunt la inițiativa sa) și așa crește averea familiei Falcă. Pro Arhitectura, firmă în care din 2015 primarul Gheorghe Falcă deține 45%, restul de 55% din acțiuni fiind ale soției sale, a cvasi-monopolizat în ultimii ani cam tot ce înseamnă activitate de proiectare pentru clienți importanți care și-au deschis afaceri la Arad: Galleria Mall, Lidl, Lukoil, Real, KFC etc.
DNA ridică documente
DNA pare că știe despre unele afaceri, dar dosarele zac probabil prin sertare. În acest timp, prin Arad se vorbește despre faptul că finul președintelui Traian Băsescu, care între timp a devenit un apropiat al președintelui Klaus Iohannis, se bucură de protecție la nivel înalt și este intangibil. Surse liberale vorbesc despre o protecție la nivel foarte înalt de care se bucură Gheorghe Falcă: Călin Bibarț, fostul prefect al Aradului, un apropiat al lui Gheorghe Falcă, este nașul lui Florian Coldea de la SRI. Mai mult, din iarnă, spun aceleași surse liberale, Gheorghe Falcă va deveni liderul grupului liberal din Parlamentul României.
DNA a mai făcut vizite la primăria Arad. În anul 2012, procurorii DNA au cerut de la Primăria municipiului Arad, Consiliul Județean Arad și Compania de Apă Arad actele unor licitații câștigate de firma lui Georgică Cornu, SC Confort SA. În acea perioadă, SC Confort SA a câștigat numeroase licitații în municipiul și județul Arad. Poate, ca o coincidență, Gheorghe Falcă și-a construit o casă pe malul Mureșului, unde doar amenajările interioare au costat aproximativ un milion de euro. (http://jurnalul.ro/special-jurnalul/anchete/vila-lui-falca-amenajari-interioare-de-un-milion-de-euro-614316.html)
Numai că, vecinul de duplex al vilei este tocmai managerul unei firme a lui Cornu. Conform unei anchete jurnalistice, efectuate de Jurnalul.ro în anul 2012 (http://jurnalul.ro/special-jurnalul/anchete/vila-lui-falca-amenajari-interioare-de-un-milion-de-euro-614316.html), actele de construcție ale vilei primarului Falcă sunt pe numele vecinului, nimeni altul decât Florin Pașca, managerul local al afacerilor lui Georgică Cornu. Conform acestui site: „Vecinul a construit casa primarului, cea unde locuieste acum. Adica, la «rosu», casa a fost construita de catre domnul Pasca. Pro Arhitectura, societatea ce detine proprietatea imobilului nu are nici un document care sa ateste ca a efectuat lucrari «la rosu» pentru imobil. Din cate stiu achizitia a fost facuta tot de Pasca. Lipsa acestor docmente creeaza indicii temeinice cu privire la o remunerare din parte domnului Pasca pentru primar, folosind ca interpunere de persoana Pro Arhitectura”, ne-a declarat angajatul Inspectoratului in Constructii. “Din punct de vedere fiscal, societatea (SC Pro Arhitectura – n.r.) a efectuat o investitie de amenajare intr-un imobil ce nu-i apartine pentru ca nu poate dovedi fiscal achizitia materialelor, eludand plata TVA si impozitul pe profit, iar imobilul nu deserveste scopului comercial al societatii, ci interesului privat al actionarului”, a spus fostul inspector de finante aradean. “Mai mult, proprietarul imobilului, adica Pro Arhitectura, are un chirias care nu plateste chirie, chiar primarul Aradului, in conditiile in care societatea are 47 de contracte cu Primaria, din care peste 10 sunt la initiativa personala a primarului, trecute in ordinea de zi a consiliului local. Eu vad un conflict de interese, fapta penala pentru care ministrul Botis a demisionat. Tot din punct de vedere fiscal, toate cheltuielile Pro Arhitectura in privinta imobilului, inclusiv cele curente, de utilitati, sunt nedeductibile fiscal si au ca unic scop diminuarea bazei de impozitare pentru impozitele datorate bugetului si asa auster al statului. Adica asa anunta ANI si fiscul central pentru a trimite o echipa care sa efectueze o verificare temeinica a Pro Arhitectura, din 2009 pana astazi”. Toate aceste aspecte făcute publice nu i-au deranjat pe procurorii DNA.
Gheorghe Falcă, reclamat la DNA pentru firma de familie
Un denunț penal a fost înregistrat în data de 19 februarie 2016, la DNA, Serviciul Teritorial Timișoara. Pe numele lui Falcă a fost depusă o sesizare privind fapte penale care întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de conflict de interese, infracțiune reglementată de prevederile art. 301 C. PEN., conform cărora: „Fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiunilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obținut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soțul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură, se pedepsește cu închisoarea de la unu la cinci ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică”. Denunțul se bazează pe lucruri concrete, despre care știe tot Aradul: Gheorghe Falcă, primarul Aradului, care este și acționar al firmei de familie Pro Arhitectura SRL (45 % din acțiuni), împreună cu soția sa, promovează proiecte de hotărâri de consiliu local prin care se aprobă PUZ-uri în interesul firmei sale.
Presiuni pentru bani pentru campanie
Fostul vicepreședinte al Consiliului Județean Arad, Romulus-Remus Guțu, a făcut public modul în care Gheorghe Falcă a încercat să facă presiuni asupra sa pentru a vota o Hotărâre de Consiliu Județean, pentru ca PNL să fie finanțat ilegal în campania electorală cu banii Companiei de Apă. Totul s-a întâmplat la finalul anului 2015, când conducerea interimară a Consiliului Județean Arad a decis schimbarea conducerii Companiei de Apă. Adrian Țolea, președinte interimar al Consiliului Județean Arad, l-a acuzat voalat pe Gheorghe Falcă că i-a chemat înainte de respectiva ședință pe consilierii județeni ai PNL să le indice cum să voteze. Romulus Remus Guțu le-a relatat după două luni jurnaliștilor arădeni exact cum s-a întâmplat: înainte de ședință a fost chemat de Gheorghe Falcă la el în birou și i s-a spus cum să voteze: „Gheorghe Falcă mi-a spus că domnul Bănăţean a început să fie «cooperant» şi că ne va ajuta în campania electorală din 2016. L-am întrebat cu ce, iar domnul Gheorghe Falcă a răspuns: «Cu bani, ce dracu!?»” Datorită acestor dezvăluri, Romulus-Remus Guțu a fost dat afară din PNL, i s-a retras sprijinul politic și și-a pierdut funcția de la Consiliul Județean Arad.
Toate aceste fapte legate de numele lui Gheorghe Falcă sunt, pe de o parte, publice dar au făcut și obiectul unor sesizări pe adresa DNA. Temutul parchet condus de Codruța Kovesi, însă, dovedește că are două măsuri: atunci când este vorba despre apropiați ai protectorului doamnei Koveși, cum este Gheorghe Falcă, nu aude, nu vede și nu acționează.
Sursa:ancheteonline