Astra Giurgiu a câștigat primul titlul din istorie! Vezi reacția antrenorului Șumudică

campioni 3

La capătul unui sezon istoric, Astra Giurgiu s-a încoronat în premieră campioană în Liga 1! Echipa lui Marius Şumudică şi-a asigurat trofeul cu două meciuri înaintea sfârşitului sezonului, după ce Steaua a remizat pe teren propriu, 1-1 cu Pandurii.

Aflaţi în cantonament, la Giurgiu, unde pregătesc meciul cu Dinamo, fotbaliştii şi staff-ul tehnic al Astrei au urmărit cu sufletul la gură meciul dintre Steaua şi Pandurii. Imediat după fluierul de final al lui Radu Petrescu, giurgiuvenii au declanşat bucuria.

Tonul a fost dat de Valerică Găman, căpitanul Astrei, iar Marius Şumudică a fost în centrul atenţiei.

Șumudică:Nu am trăit astfel de momente în viața mea”

Imediat după finalul partidei dintre Steaua şi Pandurii, Marius Şumudică a vorbit cu ziariştii prezenţi în cantonamentul Astrei. Vizibil emoţionat, tehnicianul de 45 de ani a declarat că e un moment unic în viaţă, el aflându-se la primul titlu de campion.

„Nu am trăit astfel de momente, este pentru prima dată în viaţă. E ceva extraordinar, e meritul jucătorilor, este un momente pe care trebuie să-l sărbătorim, chiar dacă mâine avem meci. A fost un an greu, un an în care am format un grup puternic, o forţă a grupului nemaiîntâlnită. Campioana acestei ediţii nu poate fi pusă la îndoială! Nimeni nu poate pune la îndoială munca acestor băieţi. Astra Giurgiu a practicat cel mai frumos fotbal în acest an. Am intrat în istorie. Împreună cu băieţii, nu singur. Într-un colţişor de pagină va fi scris şi numele meu pentru că eu sunt o parte infimă faţă de 25 de jucători pe care i-am antrenat”, a spus Şumudică la câteva minute după ce a devenit oficial campionul României.

  Incident aviatic la Cluj. Un avion al Blue Air cu 116 pasageri a ieşit de pe pista la aterizare din cauza zăpezii. Aeroportul a fost închis

Alibec: „Nici nu vă daţi seama prin ce trecem”

După meciul Stelei, Denis Alibec şi-a stăpânit cu greu emoţiile: Suntem foarte fericiţi, e cel mai frumos sentiment din viaţa mea, nici nu vă daţi seama prin ce trecem. Avem meci mâine, trebuie să jucăm, vom fi profesionişti până la capăt. Îl vom suna acum pe Costică Budescu să ne bucurăm împreună cu el, a spus atacantul. Alibec a preferat să nu comenteze viitorul său la echipa naţională.

Astra are cele mai multe:

goluri marcate: 58
goluri din careu: 47
goluri din afara careului: 11
goluri cu stângul: 23
goluri din fază fixă: 19

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici