ACTUALIZARE. Potrivit unor surse apropiate președintelui Republicii, este „prea devreme pentru a determina natura teroristă a acestui atac”.

ACTUALIZARE. Facebook și-a activat serviciul „Safety Check”.

ACTUALIZARE. A fost declanșat planul Orsec (de gestionare a crizelor). Ministrul de interne se va deplasa la fața locului, iar premierul și președintele vor merge la Beauvau, unde se întrunește celula de criză.

ACTUALIZARE. Continuă să curgă mărturiile: „E oroarea absolută, indescriptibilă. Șoseaua, trotoarele, în dreptul Palatului Mării, sunt pline de cadavre. Sunt corpuri peste tot. Sunt evacuați oamenii care se mai află acolo și care plâng, sunt sub șoc”.

Camionul era unul frigorific și martorii spun că a intrat în mulțime cu 60-70 de km la oră.

Faleza unde s-a petrecut carnajul este unul dintre locurile tradiționale unde se adună locuitorii și turiștii din Nisa. Ca în fiecare an, în seara de 14 iulie mii de persoane veniseră să asiste la focul de artificii și să mănânce o înghețată într-unul din multele restaurante de pe bulevard sau pur și simplu veniseră să se distreze pe plajă. Focul de artificii tocmai se terminase când primii martori ai dramei au observat camionul.

ACTUALIZARE. Ministerul de Interne cere populației să nu blocheze rețelele de comunicație și să nu sune la numerele de urgență decât în cazuri de absolută necesitate.

ACTUALIZARE. Contrar zvonurilor, nu e nicio luare de ostatici, nici la hotelul Negresco, nici la Buffalo.

ACTUALIZARE. Președintele François Hollande s-a întors de la Avignon și s-a deplasat direct la celula de criză instituită la Paris.

  Un gel preparat din sângele pacientului, remediu eficient împotriva căderii părului

ACTUALIZARE. Parchetul din Nisa vorbește de 60 de morți. Aproape toți și-ar fi pierdut viața în momentul în care camionul a intrat în mulțime. „Erau mii de persoane pe Promenadă. Copii. E un carnaj”, au povestit martori oculari citați de presa franceză.

ACTUALIZARE. Taximetrele evacuează gratis oamenii aflați la locul incidentului.

ACTUALIZARE. Potrivit unei surse din poliție, ar fi în curs și o luare de ostatici într-un hotel.

ACTUALIZARE. Subprefectul provinciei Alpes-Maritimes confirmă la BMF TV că sunt 30 de morți și 100 de răniți și că este vorba de un atentat de mare amploare.

Un jurnalist de la Figaro afirmase că ar fi 40 de morți, un suspect ar fi fost ucis, iar alți suspecți, care au deschis focul, ar fi reușit să fugă.

ACTUALIZARE. Sunt cel puțin 30 de morți, anunță BFM TV. Ocupanții camionului ar fi deschis focul asupra mulțimii înainte ca șoferul să fie împușcat de forțele de ordine. Un presupus complice ar fi reușit să fugă, scrie Le Parisien.

ACTUALIZARE. Incidentul s-ar fi soldat cu mai mulți morți, iar șoferul camionului ar fi fost împușcat de poliție. Locuitorilor li s-a cerut să rămână în case.

Camionul care a intrat în mulțimea adunată pe promenada des Anglais era de culoare albă.

Primarul din Nisa a menționat „zeci de morți”, dar încă nu a fost comunicat un bilanț oficial.

La fața locului a fost desfășurat un amplu dispozitiv de securitate.

Potrivit presei locale, un camion ar fi intrat în mulţimea care aştepta focul de artificii.

Din imaginile postate de reţelele sociale se pot vedea zeci de oameni care fug speriaţi prin centrul oraşului.

Martorii vorbesc şi despre mai mulţi răniţi în urma incidentului care i-a speriat serios pe cei care participau la sărbătorirea Zilei Naţionale.

Prefectura din Nisa spune că e posibil să fi fost vorba despre un atentat teorist.

sursa digi 24