Cel puțin șase persoane și-au pierdut viața, iar alte 20 au fost rănite în cursul nopții de sâmbătă spre duminică de un atentat cu bombă într-un cartier din centrul capitalei Irakului, Bagdad, au anunțat mai mulți responsabili, scrie AFP.
Explozia s-a produs în cartierul Karrada, unde numeroși locuitori merg la cumpărături înainte de sărbătoarea care marchează sfârșitul lunii sacre musulmane a Ramadanului, au precizat sursele.
Un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne, Saad Maan, a declarat că explozia a fost provocată de o mașină capcană aruncată în aer în apropierea unui restaurant. Mai multe magazine au fost incendiate în urma deflagrației, a mai spus el.
Atentatul nu a fost revendicat deocamdată. Organizația jihadistă Statul Islamic (SI) comite frecvent atentate împotriva civililor la Bagdad și în alte orașe irakiene.
sursa: www.antena3.ro;