De două zile încerc, năucă, să pun laolaltă cuvintele, după impresionanta experiență de vineri seara. Vineri seara, prin ceața caldă și neagră a unui downton Toronto respirând căsuțe vechi și oameni noi cu câini in lesă, împreună cu vreo sută de români și nu numai, am ajuns la Gallery 345 să-l ascult, cunosc și pe cât posibil, să-l înțeleg pe Teo Milea.
Tânăr fără vârstă, înțelept în muzica lui mai mult decât veacul, artist în gesturi, cu o charismă absolut specială, într-un recital de o oră, așa l-am cunoscut pe Teo. Am stat cuminte să ascult, compilez, cu dorința să înțeleg.
Și, vreme de o oră, într-un sublim recital de pian, Teo Milea ne-a trecut de la corolarul vieții, primit ca o rugăciune cu fața la răsărit (Cathedral), la fantasticul fluid social al marilor orașe ale lumii, prelingându-se pe lângă muchiile în cărămidă ștearsă (Streets in Crayon), apoi a coborât sunetele în spirala din fiecare dintre noi, acolo unde ne știm și nu ne vorbim, acolo, în gena ființei fiecăruia bun aparținător de un popor (1st Sun), pentru ca apoi să ne privească-n suflete, cu un interesant melanj de ritm de vals ciupit de pe Calea Victoriei începutului de secol trecut și împletit cu armonii ancestrale, de cântec vechi românesc cu miros de lînă netoarsă și de borangic așternut peste pâine (Forever Yours).
Nu știu în ce anotimpuri a compus Teo Milea mesajele muzicale percepute, fantastic, în timp real, cu fiecare notă adăugată pe clape. A fost un film fără imagini proiectate pe ecran, au fost o sută de filme rulând simultan într-același server. Iar noi eram muți și creșteam îngeri spre cer, prin tavan.
Muzica lui Teo Milea, spune el, este în stil neo clasic. Aș adăuga, însă, recunoscute pasaje de stil minimalist, atât de cuprinzător în simplitatea lui repetitivă și atât de cerut în muzica universală de astăzi. I-am spus în glumă, la finele concertului că excepționalul compozitor în manieră minimalistă Phillip Glass (Baltimore, Maryland) ar trebui să se teamă de sosirea lui Teo Milea în Canada. Teo a răspuns așa cum m-așteptat de la un artist pur-sânge: cine este Phillip Glass?? După care a zâmbit.
Au urmat introspecții sonore preț de vreo opt minute, în tărâmuri imaginare pictate-n alb, cu pereți translucizi și voaluri închipuind draperii-invitație către lumea din fiecare dintre noi. O emoție colectivă voită și cu permanenta senzație că, în fapt, el interpretând, noi cu toții adăugăm notele, în înșiruirea lor divină. Încă mai cred că Silence a fost compusă de noi toți, în energia imensă a momentului și canalizată prin mintea, sufletul și degetele lui Teo Milea.
Journey, piesa de final a albumului Open Minds a alternat imagini din filmul Narnia, cu altele din Lord of The Rings ori You’ve Got Mail, într-o alee, o preumblare sonoră către Încolo. La finele albumului și a ultimei piese, Teo Milea ne-a lăsat drumul deschis dinainte și s-a retras.
Iar noi am holbat ochii, am pus ochelarii și, îmbrățișând sunetele lui, am pășit spre Mâine.
Teo Milea nu a venit să concerteze în Canada. După ce a umplut săli în România și în Europa, el și soția lui, Raluca, o tânără cu o minunat de deschisă personalitate, și-au făcut bagajele și au emigrat în Canada.
Teo Milea și Raluca sunt, de șase săptămâni, rezidenți canadieni.
Și aflând astea, o spun fără să respir: Canada, ți-am adus, cu venirea noastră aici, de decenii, cohorte de specialiști, de oameni bine pregătiți. De oameni care să te susțină economic, de oameni de încredere, de oameni cu scaun la cap. Atenție Canada, acum ți-am adus un artist de mare, mare calibru. Pe Teo Milea. Ai mare, mare, infinită grijă de el!
Sursa: www.foaiededrumlung.com / Foto: www.teomileaofficial.files.wordpress.com