Autobuzele turcești, vândute Primăriei Capitalei cu 60.000 euro mai scumpe ca in Malta

otokar kent pictures 1

Cele 400 de autobuze care urmează să intre în flota RATB vor ajunge în România, de la compania turcească Otokar, printr-o firmă subcontractoare. Acționarii acesteia au legături cu avocatul “tradițional” al lui Sebastian Ghiță. Mai mult, societatea românească se află pe lista de creditori ai S.C. Asesoft Technologies S.R.L., companie înființată de fostul deputat și aflată în acest moment în insolvență.

Decembrie 2016. Consiliul General al Municipiului București votează un proiect de hotărâre cu privire la achiziția a 400 de autobuze, 100 de tramvaie și 100 de troleibuze destinate parcului rulant al RATB. După șase luni, pe 1 iulie 2017, municipalitatea publică pe site-ul electronic de achiziții publice (SEAP) anunțul de participare cu privire doar la achiziția celor 400 de autobuze. Licitația este însă anulată pe 14 august, iar din decizia Consiliului Național pentru Soluționarea Contestațiilor reiese că “această procedură a fost trecută în starea în așteptare anulare în mod automat, deoarece la data limită de depunere oferte nu există niciun ofertant înscris care a depus oferta de preț”.

Procedura este reluată de municipalitate pe 18 august 2017 când este publicat pe SEAP cel de-al doilea anunț de participare.  Pe 19 februarie 2018, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, anunță că “după evaluarea ofertelor, în raport cu criteriile anunţate, punctajul cel mai mare a fost obţinut de asocierea Otokar Europe şi Otokar Otomotiv, care a fost declarată câştigătoare. Valoarea atribuită achiziţiei este de 100 de milioane de euro, ceea ce înseamnă 250.000 de euro, plus TVA, pentru fiecare autobuz”.

“Fericirea” turcilor

Asocierea declarată câștigătoare și care urmează să furnizeze cele 400 de autobuze Regiei Autonome de Transport București are un subcontractant în România. Este vorba despre S.C. Happy Garage S.R.L., o societate cu domeniul principal de activitate declarat „întreținerea și repararea autovehiculelor”, care are sediul social pe Șoseaua Odăi din Nordul Capitalei. Deși veche de trei ani, firma a fost deja radiată de două ori.

firma radiata de trei ori 1

S.C. Happy Garage S.R.L. a fost radiată de două ori până acum, potrivit Registrului Comerțului.

Potrivit Registrului Comerțului, societatea și-a schimbat sediul social din București în Ilfov și din Ilfov în București. Ultima oară a fost reînființată pe 9 septembrie 2017. Dacă în 2014, contabilii declarau la Ministerul de Finanțe zero cifră de afaceri și o pierdere de 1.674 de lei, în 2016, saltul “financiar” este spectaculos. Cu doar 18 angajați, service-ul auto reușește o cifra de afaceri netă de 5.394.538 de lei și un profit brut de 1.163.872 de lei.

            Potrivit Registrului Comerțului, S.C. Happy Garage S.R.L. este controlată de Paul-Eugen Ion, dar în trecut a avut un al doilea asociat, cu drepturi egale – Laurențiu Sorin Crețu.

2831231210203828899958337127268991o

Datele de identificare ale ofertanților care au participat la licitația organizată de Primăria Generală a Municipiului București.

 În prezent, cei doi sunt parteneri în alte două societăți cu nume similar și cu același obiect principal de activitate, de „întreținere și reparare a autovehiculelor”. Prin comparație cu firma mamă, S.C. Happy Top Cars S.R.L. și S.C. Happy ITP S.R.L. au depus la Ministerul Finanțelor bilanțuri contabile cu cifre de afaceri mai mult decât modeste: zero, respectiv 66.904 lei.

„Familia” Happy

S.C. Happy Garage S.R.L., firma-subcontractor a turcilor care au câștigat licitația pentru autobuzele Bucureștiului, are în prezent de recuperat bani de la S.C. Asesoft Technologies S.R.L. Societatea Asesoft Technologies a fost fondată de Sebastian Ghiță și se află în prezent în insolvență.

  Aradul a primit de la centru puţin peste 50 la sută din fondurile pe care le-a trimis la buget

Cu alte cuvinte, cel mai probabil ar fi furnizat în trecut servicii de mentenanță pentru autovehiculele societății fostului deputat. Potrivit tabelului creditorilor, bani de recuperat de la Asesoft Technologies S.R.L. are și avocatul Andrei Nicolescu.

Potrivit Rise Project, Andrei Nicolescu este avocatul tradițional al familiei și companiilor lui Sebastian Ghiță. În primăvara lui 2014, reprezentând șapte firme oficial asumate de grupul Ghiță, Nicolescu a depus o plângere penală pe numele reporterilor RISE Project, reclamând publicarea unor informații confidențiale de la Fisc.

Legătura dintre cei care controlează S.C. Happy Garage S.R.L. și avocatul ploieștean nu este doar aceasta. Potrivit Monitorului Oficial, cele trei firme au fost reprezentate legal, la un moment dat, de Andrei Nicolescu.

Spre exemplu, pe 16 octombrie 2015, cu ocazia mutării sediului social din București în județul Ilfov, cei doi administratori de atunci ai S.C. Happy Garage S.R.L., Paul-Eugen Ion și Laurențiu Sorin Crețu, îl împuternicesc pe Andrei Nicolescu “și pe orice avocat colaborator al său care, împreună sau separat, să semneze, să depună și să ridice Actul Constitutiv actualizat al Societatii și orice alte documente necesare pentru înregistrarea prezentei hotârâri în fața autorităților române competente […] la Registrul Comerțului, bănci, Autoritățile Fiscale etc.

28312731102038289022383941153257562o

Captură Monitorul Oficial 12.04.2016

Casa de avocatură din Ploiești s-a ocupat de S.C. Happy Garage S.R.L. până în august 2016, când, prin decizia administratorilor publicată în Monitorul Oficial, împuternicirea ajunge la un alt avocat. În paralel, aceeași “mutare” are loc și la S.C. Happy Top Cars S.R.L.

La S.C. Happy ITP S.R.L., tot potrivit Monitorului Oficial, legăturile cu casa de avocatură sunt rupte în ianuarie 2017.

Contactat de Libertatea, administratorul S.C. Happy Garage S.R.L., Paul-Eugen Ion, a negat orice legătură cu Casa de Avocatură Andrei Nicolescu. De asemenea, a transmis că momentan nu poate răspunde la nicio întrebare cu privire la contractul privind autobuzele care urmează să fie livrate de turcii de la Otokar, motivând că nu sunt puse la punct detaliile.

De asemenea, reporterii Libertatea au încercat să ia legătura și cu Andrei Nicolescu, prin secretariatul casei de avocatură care-i poartă numele. Până la ora publicării acestui material, acesta nu a putut fi contactat.

Otokar, furnizorul tradițional al Armatei turce

Pe lângă producția de autovehicule destinate transportului public, Otokar se ocupă și cu producția de echipament militar. Este cea mai mare companie cu capital privat din industria de apărare turcă, specializată în furnizarea de blindate de transport și armament greu. Compania a livrat de-a lungul timpului peste 28.000 de vehicule militare către aproape 30 de țări. Unul dintre cele mai mari contracte cu statul turc a fost semnat în decembrie 2015 și a fost în valoare de aproape 50 de milioane de euro. Comanda a fost onorată în totalitate la începutul anului 2017.

La Malta, mai ieftin

Otokar a produs în trecut autobuze și pentru sistemul național de transport public maltez. Potrivit presei de la Valetta, firma turcească a furnizat, în iunie 2016, 33 de autobuze din aceeași gama care va popula o mare parte din flota contractată de Primăria Municipiului București. Dacă maltezii au plătit 182.000 de euro pentru un autobuz, Bucureștiul achită un preț mediu de 250.000 de euro pentru același produs.

Potrivit unui comunicat transmis de municipalitate, „în primii 4 ani, mijloacele de transport în comun vor avea o garanție extinsă, adică inclusiv în ceea privește consumabilele de exploatare (uleiuri, filtre, manopera de revizie tehnică, întretinere etc.)„, iar potrivit „caietului de sarcini, toate cele 400 de autobuze vor avea o garanție de opt ani, în acest interval, manopera completă, inclusiv reviziile, intrând în sarcina furnizorului”. Asta deși RATB are la dispoziție un sistem complex de reparații și mentenanță și forță de muncă înalt calificată, distribuită în opt autobaze pe raza municipiului București scrie libertatea.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici