Cei doi britanici, Simon Jonathan K. (44 de ani) și Trevor B. (40 de ani), au fost condamnați la închisoare pentru finanțarea unor acte teroriste și eliberați în 2009 cu condiția să nu părăsească Marea Britanie în următorii zece ani decât cu permisiunea autorităților.
În momentul în care poliția i-a verificat, cei doi bărbați nu au prezentat documente valide care să dovedească cetățenia lor sau faptul că locuiau legal în Ungaria.
Unul dintre ei avea un permis de conducere britanic, însă celălalt le-a predat ofițerilor o copie a Coranului, se menționează în comunicatul poliției.
Cei doi au fost reținuți și așteaptă să fie extrădați. Serviciul consular britanic nu l-a putut identifica pe Trevor B. ca fiind cetățean al Marii Britanii, însă ulterior suspectul le-a oferit autorităților numele său real.
Numele celor doi suspecți au apărut marți (17 noiembrie) în sistemul informatic Schengen, fiind urmăriți pentru că au părăsit teritoriul Marii Britanii fără autorizația autoritatilor.
sursa agerpres.ro