În martie a.c., la inițiativa Consiliului Județean și a Prefecturii Bihor, județele Bihor, Arad, Timiș și Satu Mare semnaseră un protocol de colaborare pentru construirea drumurilor ce vor compune Via Carpatia în România. Maria Magdalena Grigore, secretar de stat la Ministerul Transporturilor, nu a mai ajuns atunci la Oradea, din cauza problemelor meteorologice pe care le-a întâmpinat zborul de la București.
Ulterior, șeful cabinetului președintelui CJ Bihor, Adrian Simon, și șeful Cancelariei Prefectului, Răzvan Puia, au fost trimișii Bihorului la forumul anual al Inițiativei celor Trei Mări, ținut în orașul polonez Rzeszow. Polonia are în plan realizarea a 700 km de autostradă în estul Poloniei, ca parte integrantă în proiectul strategic Via Carpatia. De asemenea, Ungaria vrea să lege orașul Miskolc de Slovacia și, implicit, de Debrețin, după care traseul ajunge la Oradea. Deocamdată, de la Oradea nu pornește nicio autostradă, iar CNAIR întârzie încă să anunțe oficial câștigătorii licitației pentru cele trei tronsoane din autostrada Borș – Suplacu de Barcău.
Via Carpatia este o rețea de autostrăzi menită să lege Marea Baltică de Marea Neagră și de Marea Mediterană. Oradea apare pe harta acestei rețele de infrastructură rutieră, devenind o veritabilă placă turnantă, la granița cu Ungaria. Guvernul Poloniei insistă pentru această autostradă cu rol strategic economic și militar, iar Guvernul României se raliază, finalmente.
„România agreează Via Carpatia și e și Oradea pe hartă. Însă doar atunci când se identifică o sursă de finanțare. România vrea să facă acest pas doar când e identificată 100% sursa. Însă principiul contează”, ne-a declarat Pasztor Sandor, președintele CJ Bihor.