Modul în care va fi construită autostrada Sibiu- Pitești prinde contur de la o zi la alta, ultimele date prezentate despre aceasta fiind numărul de tuneluri prin care vor trece șoferii și care este lungimea acestora.
Tunelurile de pe Autostrada Sibiu – Piteşti vor fi cu două benzi de trafic monodirecţional, urmând să existe șapte tuneluri cu lungimi cuprinse între 330 metri şi 1700 metri, pe toată lungimea șoselei de mare viteză.
Primul tunel va fi construit la Curtea de Argeş şi va avea o lungime de aproximativ 1.350 metri, al doilea va fi realizat în zona localităţii Poiana -1.700 metri , al treilea în apropierea de Balota – 455 metri, iar al patrulea la Robeşti şi va avea circa 900 metri. Lângă localitatea Câineni se contruieşte un tunel în lungime de 1.590 metri. Ultimele două tuneluri vor fi lângă satul Lăzăreţ, judeţul Sibiu, lungime acestora fiind de 330 metri, respectiv 1.060 metri, notează Ora de Sibiu.
„Ieşirile de urgenţă garantează utilizatorilor ieşirea din tunel fără vehicul şi ajungerea într-un post sigur în cazul unui incendiu sau al unui accident. În galeriile cu dublu arc, aceste ieşiri sunt constituite din galeriile de legătură între cele două arce, by-pass, distanţa între ieşirile de urgenţă nu trebuie să depaşească 500 metri”, potrivit raportului de început pentru revizuirea/actualizarea SF autostrada Sibiu-Piteşti, conform ramnicuvalceaweek.ro.
Sursa:libertatea