Autoturismele mai vechi de 12 ani, “ITP în fiecare an”

anaf restituie taxa auto ce trebuie sa faci s o primesti 1

De la 1 ianuarie 2018, Inspecţia Tehnică Periodică ar urma să devină obligatorie în fiecare an pentru maşinile mai vechi de 12 ani.

Este principala prevedere a unei legi votată recent în Parlament şi care se află în prezent în faza de promulgare la Administraţia Prezidenţială.

De asemenea, legea modifică şi primul ITP pentru maşinile noi, care va trebui făcut o dată la 3 ani scrie romania-actualitati.ro

Aceste schimbări respectă o directivă europeană şi vor aduce o mai bună monitorizare tehnică a parcului naţional auto, după cum a declarat la Radio România Actualităţi directorul general al Registrului Auto Român, George Dincă:

George Dincă: Am constatat că parcul auto este într-o continuă îmbătrânire în aşa fel încât ITP-urile, Inspecţiile Tehnice Periodice vor fi efectuate la autoturisme mai vechi de 12 ani, la un an faţă de doi, iar pentru maşinile noi producătorul a luat nişte măsuri de extindere a garanţiei către cinci ani şi am intervenit şi noi şi acordăm ITP, primul ITP, la trei ani. 

 

Categorie: arad
Tags: autoturisme, continua imbatranire, garantie, itp, trei ani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici