Analistul și autorul american Robert D. Kaplan apreciază că Uniunea Europeană tinde să se destrame treptat și este sceptic că liderii europeni vor reuși să rezolve problemele generate de criza refugiaților și de creșterea amenințării terorismului.
În opinia sa, pe fondul problemelor profunde cu care se confruntă Uniunea Europeană, populația din țările central și est-europene, inclusiv românii, înclină tot mai mult spre SUA.
“Problemele din Uniunea Europeană sunt profunde, sunt extrem de grave, prin urmare românii, precum și alte popoare din Europa Centrală și de Est, fie din țările baltice, fie din Polonia, înclină din ce în ce mai mult către Statele Unite, pe măsură ce văd Europa pierzându-și puterile”, afirmă analistul.
Dăstrămarea UE afectează grav NATO
Kaplan avertizează și că o Uniune Europeană care devine din ce în ce mai slabă duce și la slăbirea Alianței Nord-Atlantice, iar în acest context statele din regiune au un argument în plus pentru a se apropia mai mult de SUA.
“Să privim lucrurile în felul următor. Cu cât UE devine mai slabă, cu atât NATO devine mai slab, pentru că cele două sunt interconectate. Dacă sunt semne de întrebare cu privire la NATO și la UE, atunci Bucureștiul, Varșovia, Tallinnul etc. trebuie să se orienteze către Washington pentru un anumit ajutor și apărare”, a arătat Kaplan.
Robert D. Kaplan a publicat recent o nouă carte ce este dedicată României și se intitulează “In Europe’s Shadow: Two Cold Wars and a Thirty-Year Journey Through Romania and Beyond” (“În umbra Europei: Două războaie reci și o călătorie de treizeci de ani prin România și mai departe”).
Volumul în limba engleză va fi lansat la sfârșitul acestei săptămâni în cadrul unui eveniment găzduit de Ambasada României din Washington D.C. În primăvară cartea va fi tradusă în limba română, iar în luna mai autorul va face un turneu de promovare a cărții în România.
Robert D. Kaplan este autorul a 16 cărți de politică externă și călătorie traduse în numeroase limbi, fiind desemnat de două ori de către revista Foregin Policy printre “Primii 100 de gânditori ai lumii”.
Sursa: dcnews.ro