Biblioteca premiază dragostea

biblio 2

În anul acesta, concursul național de scrisori,   eseuri, mesaje şi declaraţii de dragoste, „Dulcea mea Doamnă / Eminul meu iubit” al  Bibliotecii Județene ” Alexandru D. Xenopol”   totalizează zece ediții.

De-alungul acestor ani, am jurizat și premiat dragostea.Sute de scrisori au sosit pe adresa concursului nostru din toată țara.Chiar și din străinătate.De la elevi de gimnaziu, la seniori, în versuri sau în proză, participanții la concurs s-au întrecut în a așterne în cuvinte,  pe hârtie sau în foldere, sentimentele de împlinire sau de deznădejde pricinuite de cel mai nobil sentiment uman: iubirea.

Uneori aceste compoziții, reale sau fictive, au fost atât de convingătoare în expresia și stilul lor, încât au stârnit admirația, aducând răsplata premiilor.Nu de puține ori expeditorul scrisorii, elevi sau adulti,  s-au dovedit talentați,  făcînd chiar  parte din grupări literare,  fapt care a crescut prestigiul concursului.

În  ediția 2016 au fost premiate 16 lucrări: 3 la secțiunea gimnazială, 4 la secțiunea  liceeni, 4 la secțiunea tineri, 1 la secțiunea maturi și 4  la secțiunea seniori. Autorii scrisorilor sunt: din Cluj-Napoca,  Iași, Timișoara, Huedin, Răducăneni, Lipova, Secusigiu, București și  din Arad.

Festivitatea de premiere a întrecerii literare arădene , va avea loc  joi, 31 martie, la ora 13.00, în sala ”Concordia” a bibliotecii.

Din juriu au făcut parte profesoare de limbă română (Anca Demeter, Diana Brade) și scriitori ai Ligii arădene.

Alături de premiați, la reușita momentului festiv  va  participa și trupa de teatru școlar a Lic. Tehnologic ”Iuliu Maniu”-  ”Pan-philos”, coordontă de prof. Angelica Farcaș. Trupa va recita poeme de Eminescu și va interpreta scenete din dramaturgia românească.

Categorie: arad
Tags: biblioteca, dragostea, premii, scriere, scrisori

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici