Biblioteca vie, o activitate inedită unde cărţile sunt oamenii cu care cititorii pot interacţiona

penitenciar 1

Penitenciarul Arad, în parteneriat cu Asociaţia Cetatea Voluntarilor Arad şi Teatrul de Stat Ioan Slavici din Arad vă invită în data de 03 aprilie 2017, în incinta instituţiei de cultură, începând cu orele 9.00, la proiectul Biblioteca vie, o activitate inedită unde cărţile sunt oamenii cu care cititorii pot interacţiona.
Sub sloganul Nu judeca o carte după copertă!, acest eveniment vizează combaterea stereotipurilor şi a prejudecăţilor privind mediul de detenţie, personalul de penitenciar şi persoanele condamnate, precum și rolurile și profesiile care pot fi ocupate de femei în societatea actuală.

Biblioteca Vie este un proiect care încurajează toleranţa şi care permite oamenilor să acceseze experienţele celorlalţi, oferind o oportunitate unică de învăţare, de explorare a diversităţii şi stimulare a egalităţii de şanse.

Ce este o Bibliotecă vie?

Biblioteca vie funcţionează ca o bibliotecă obişnuită, la care oamenii vin, împrumută cărţi şi le returnează, cu precizarea că aceste CĂRŢI, sunt OAMENI cu care cititorii intră în contact.
Lasă deoparte propriile prejudecăţi sau ceea ce îţi spun alţii despre unii oameni şi află singur ce te interesează!

Cum funcţionează Biblioteca vie?

Când vei sosi pentru prima dată, un bibliotecar te va întâmpina cu un catalog de cărţi. Ca să devii cititor, trebuie să accepţi politica Bibliotecii şi regulile de funcţionare;
Din catalogul de cărţi poţi alege o carte pe care doreşti să o citeşti;
În cazul în care cartea solicitată este deja împrumutată de alt cititor, poţi alege o altă carte sau poţi reveni după maximum 30 de minute;
Cartea împrumutată poate fi răsfoită maximum 30 de minute, după care trebuie să o returnezi bibliotecii;

Care sunt regulile pentru cititorii din Biblioteca vie?

  Camera de Comerț din Arad organizează cursuri de arhivar

Doar cititorii înregistraţi, care au citit şi acceptat regulile pot împrumuta cărţi.
O carte poate fi împrumutată, o singură dată.
Nu se poate rezerva o carte în avans – acest lucru se face doar la faţa locului.
Cititorul este responsabil pentru păstrarea cărţii în condiţiile în care a primit-o. Este interzisă deteriorarea cărţii, îndoirea, ruperea sau pătarea paginilor, ori producerea oricăror daune care să îi afecteze demnitatea în orice formă.
Cititorul acceptă şi posibilitatea părăsirii conversaţiei de către carte, dacă aceasta simte că este tratată într-un mod total nepotrivit sau îi răneşte demnitatea.
O carte poate fi împrumutată pentru maximum 30 de minute şi trebuie să fie returnată la timp bibliotecarului.

Editia din acest an va aborda tema egalitatii de sanse.

Desi Romania recunoaste la nivelul legislatiei egalitatea de sanse intre femei si barbati, traditia situeaza in continuare femeia pe o pozitie inferioara barbatului. Romania se afla pe ultimul loc in UE si pe locul 72 la nivel mondial, conform statisticilor Forumului Economic Mondial cand vine vorba de egalitatea intre femei si barbati. Femeile din Romania continua sa fie preferate in posturile si sectoarele de activitate prost platite, iar salariul acestora continua sa fie statistic mai mic decat al barbatilor angajati pe posturi similare.

Conform legislatiei din Romania, „egalitatea de sanse intre femei si barbati” reprezinta „luarea in considerare a capacitatilor, nevoilor si aspiratiilor diferite ale persoanelor de sex masculin si respectiv feminin si tratamentul egal al acestora”.

Vrei sa iti confrunti prejudecatile ?!

Te asteptam cu drag la Biblioteca Vie, unde cartile iti pot vorbi!

penitenciar 1

Categorie: arad
Tags: bibiloteca, cetate, penitenciar, stiri arad, teatru, vie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici