O femeie în vârstă de 65 de ani din Oradea a ajuns la spital după ce a fost înjunghiată în spate, cu mai multe lovituri de cuţit, de nepoata ei, în vârstă de 13 ani. Cazul a fost preluat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor.

Potrivit anchetatorilor, poliţiştii au fost sesizaţi, miercuri seară, despre faptul că o femeie a fost înjunghiată, incidentul având loc într-un apartament de bloc din Oradea.

Oamenii legii au stabilit că femeia, în vârstă de 65 de ani, a fost înjunghiată în spate, cu mai multe lovituri de cuţit, chiar de nepoata ei, în vârstă de 13 ani.

Victima a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe Bihor pentru îngrijiri medicale, starea acesteia fiind stabilă.

Cazul a fost preluat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor scrie news.ro 

 

 

viewscnt