Bosnia nu a îndeplinit criteriile de aderare la Uniunea Europeană și blocul comunitar, format din 28 de țări membre, este departe de a fi de acord cu admiterea fostei republici iugoslave în cadrul organizației, au estimat diplomați de la Bruxelles, după ce Sarajevo a anunțat că-și va depune cererea de aderare la UE luna viitoare, relatează miercuri agenția Reuters.
Descentralizată politic pe criterii etnice ca urmare a războaielor din anii 1990, soldate cu 100.000 de morți, și încă săracă din punct de vedere economic, Bosnia se află în urma vecinilor săi balcanici pe calea spre aderarea la UE.
Cu toate acestea, autoritățile de la Sarajevo au afirmat marți că vor depune oficial cererea de aderare la UE pe 15 februarie, cu o zi înainte de o reuniune a miniștrilor din UE responsabili pe probleme ce includ convorbirile privind extinderea blocului comunitar. Cererea va avea nevoie de susținere în unanimitate.
Într-o declarație făcută marți la Sarajevo, croatul Dragan Covic, care asigură președinția prin rotație a Bosniei, a afirmat că depunerea cererii de aderare la UE va arăta ”fermitatea clară” a Bosniei de a deschide negocierile de aderare cu UE, ”și nimic altceva”.
Dar diplomați europeni de la Bruxelles au estimat că Bosnia nu a întreprins toate reformele necesare pentru aderare și că membrii UE sunt încă departe de un acord privind susținerea vreunei cereri, fără de care este puțin probabil ca președinția olandeză a UE să discute acest subiect.
O evaluare din noiembrie 2015 privind apropierea Bosniei de normele și standardele UE indică în mod clar că Sarajevo are încă multe de făcut, de la amendarea Constituției, reforma justiției și a economiei, la lupta împotriva corupției, respectarea drepturilor omului și a libertății de expresie.
Bruxellesul dorește, de asemenea, ca Bosnia, cu o structură complexă de administrații în diferite regiuni, să aibă un organism decizional eficient pentru a trata cu UE.
Uniunea Europeană cere, de asemenea, ca Bosnia să-și adapteze Acordul de Asociere și Stabilizare, încheiat în 2008, pentru a reflecta schimbările survenite după aderarea la UE a Croației, o altă fostă republică iugoslavă.
”Țara este cea care trebuie să decidă când depune oficial cererea de aderare. Dar, în trecut, s-a anunțat în mod clar că Bosnia are nevoie de progrese semnificative la cel puțin două din aceste puncte pentru a face cererea sa mai credibilă”, potrivit unui diplomat.
Sursa: agerpres.ro