În perioada mai – iunie 2016 Inspectoratul Școlar Județean Arad asigură prin Casa Corpului Didactic ”Alexandru Gavra” Arad, conform Ordinului MENCȘ 3693 din 26.04.2016, formarea cadrelor didactice titulare cu gradul didactic I și II, pentru toate disciplinele de concurs, cu privire la conținuturile programelor specifice de concurs, elaborarea subiectelor, a baremelor de evaluare și evaluarea lucrărilor scrise prin programul de formare Evaluarea lucrărilor scrise la examenul de definitivare în învăţământ şi concursul naţional pentru ocuparea posturilor/catedrelor vacante.
De asemenea, vor participa la activități de formare cadrele didactice care fac parte din Comisia județeană de organizare și desfășurare a probelor practice/orale şi a inspecţiilor speciale la clasă prin programul de formare Evaluarea în cadrul probelor practice/orale şi a inspecţiei speciale la clasă în cadrul concursului naţional pentru ocuparea posturilor/catedrelor vacante.