Camera de Comerţ organizează cursuri de arhivar şi contabil

camera comert

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad, prin Centrul de Formare Profesională, organizează cursuri acreditate, recunoscute de Autoritatea Națională de Calificări, de Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice și de Ministerul Educației și Cercetării Științifice, certificatele obținute fiind recunoscute atât la nivel național, cât și în Uniunea Europeană.

 

Pentru perioada imediat următoare, Centrul de Formare Profesională al CCIA Arad are programat cursul de ARHIVAR, cod COR 441501.

Programul este destinat persoanelor care fie ocupă funcția de arhivar sau îndeplinesc atribuții pe linie de arhivă la nivelul unei organizații și doresc să-și actualizeze cunoștințele sau să își perfecționeze pregătirea profesională, fie persoanelor care doresc să își dezvolte competențe în acest sens sub îndrumarea formatorilor în domeniu.

Pentru perioada iunie – august , CCIA Arad vă propune cursul de CONTABIL, cod COR 331302.

Cursurile și training-urile se adresează atât persoanelor fizice (studenți, absolvenți, șomeri, salariați) interesate în practicarea unor meserii sau specializări, cât și angajaților și angajatorilor companiilor arădene care doresc să se perfecționeze în domeniul lor de activitate sau în domenii complementare, sau instituțiilor publice.

Categorie: arad
Tags: arhivar, camera de comert, ccia, contabil, cursuri acreditate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici