Camera de Comerţ va fi prezentă la un congres internaţional desfăşurat în Polonia

aa 3

Delegaţia Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură a judeţului Arad a participat în cursul săptămânii trecute la cea de-a doua ediţie a Congresului European al Autorităţilor Locale, din Cracovia, Polonia.

Congresul reprezintă un eveniment important din Polonia şi din Europa Centrală şi este consacrat problematicii care ţine de politica regională şi locală, reunind peste 1000 de participanţi, reprezentanţii Camerelor de Comerţ şi Industrie europene şi ai administraţiei centrale şi locale europene din Spania, Marea Britanie, Georgia, Ucraina, Ungaria, Slovacia, Germania, Letonia, Republica Moldova şi multe altele.

Ediţia din acest an a fost structurată pe bază de workshopuri, discuţii de grup şi prezentări, abordând teme de interes general cum ar fi economia şi sustenabilitatea administraţiilor locale, cooperarea dintre regiunile partenere, planificarea strategiilor locale, importanţa fondurilor transfrontaliere.

Din partea CCIA Arad au participat Tiberiu CIUL, directorul general şi Aurel IONESCU, membru al Colegiului de Conducere.

În cadrul evenimentului, un plus de valoare au adus și personalităţile care au susţinut prezentările, dintre care enumerăm: Preşedintele Camerei de Comerţ din Polonia, Ministrul Sportului şi Turismului din Polonia, Preşedinţi ai Camerelor Judeţene europene, directori de companii, profesori universitari, senatori şi deputaţi, reprezentanţi ai Ambasadelor din Europa etc. Printre oratorii români s-au remarcat: Emil Boc – fost premier – primarul oraşului Cluj-Napoca, Buzatu Dumitru – preşedintele Consiliului Judeţean Vaslui, Drăgan Gabriela – manager General al Institutului European din România şi Maxim Sorin – secretar de stat din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

“Temele dezbătute în cadrul acestui congres au fost diverse, de la importanţa colaborării dintre Camerele de Comerţ şi autorităţile locale, judeţene, regionale şi până la strânsa legătură dintre acestea pentru dezvoltarea economică a regiunii”, a declarat Aurel IONESCU, membru al Colegiului de Conducere al CCIA Arad.

  Polonia - România. Meci decisiv pentru calificarea la CM

“Cu această ocazie am stabilit relaţii de colaborare cu reprezentanţii Camerei de Comerţ şi Industrie Cracovia, urmând a se semna şi un protocol, fiind astfel convinşi că această cooperare va fi de lungă durată, consolidată prin proiecte comune care să întărească relaţiile bilaterale şi să susţină competitivitatea dezvoltării regionale”, a declarat Tiberiu CIUL, directorul general al Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură a judeţului Arad.

Categorie: arad
Tags: camera de comert, ccia, congres, cracovia, polonia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici