Un bărbat de 47 de ani din Câmpina a fost înşelat cu 70.000 de lei de o femeie cu 13 ani mai tânără chiar pe Facebook, arată B1 TV. Aceasta din urmă şi-a creat o identitate falsă şi l-a vrăjit pe bărbat până când acesta a cerut-o în căsătorie. Tânăra i-a cerut mai întâi să-i trimită urgent 60 de lei pe motiv că i-a fost furată geanta și are nevoie de bani. Apoi i-a spus că trebuie să vireze într-un cont o sumă mai mare fără de care rudele ei stabilite în Statele Unite nu sunt de acord cu căsătoria. Femeia este cercetată acum sub control judiciar.
Bărbatul de 47 de ani a cunoscut-o pe Facebook pe femeia care avea să-l înşele cu 70.000 de lei în iulie anul trecut. Deşi nu s-au văzut niciodată în realitate, tânăra a reuşit să-l cucerească, iar într-un final a fost cerută în căsătorie. Pentru dragostea lui virtuală, însă, bărbatul a plătit scump.
Prima sumă mai consistentă, respectiv 10.000 de lei, a fost depusă în contul femeii, acestea pretinzând că are nevoie de o garanție, că poate fi întreținută din punct de vedere material de bărbat.
El ar fi fost contactat de persoane necunoscute prin același cont de pe aceeași rețea de socializare care, sub pretinsa calitate de procurori militari, l-ar fi determinat prin amenințări să depună sume care în total ar fi însumat prejudiciul total de 70.190 de lei.
Bărbatului nu i s-a părut nimic în neregulă până când femeia îi tot cerea bani. El dorea sa se însoare pentru a-și mulțumi mama.
Identificată de polițiști, escroaca le-a spus anchetatorilor că a cheltuit toți banii pe chirii și pe cazări în hoteluri în Constanța, Brașov sau Buzău. Femeia a mai fost condamnată cu suspendare tot pentru înşelăciune, iar acum este cercetată sub control judiciar.
Sursa: www.b1.ro