Budapesta nu renunţă la ideea unui gard la frontiera cu România. Ministrul maghiar de externe Peter Szijjarto susţine că, momentan, construcţia nu a început însă această decizie ar putea fi reconsiderată în viitor, în funcţie de felul în care evoluează situaţia în ceea ce priveşte criza refugiaţilor.
Ungaria nu construieşte momentan un gard la graniţa sa cu România, dar această decizie ar putea fi reconsiderată în viitor, în funcţie de felul în care evoluează situaţia în ceea ce priveşte criza refugiaţilor, a declarat vineri la Bucureşti ministrul maghiar de Externe, Peter Szijjarto.
“Nu se construieşte gard la graniţa dintre Ungaria şi România. Se poate să se construiască, sperăm că nu va fi nicio situaţie în care să se pună în discuţie acest subiect. Dorim atât României, cât şi nouă înşine ca aceste două ţări să nu fie supuse în viitor unei presiuni a migranţilor care fac necesare măsuri ulterioare”, a declarat Peter Szijjarto într-o conferinţă de presă comună, în urma întrevederii cu omologul său român, Lazăr Comănescu.
Ministrul ungar a mai spus că ţara sa nu construieşte niciun kilometru de gard în plus faţă de ce este necesar şi şi-a exprimat speranţa ca România să fie capabilă să-şi apere propriile graniţe în cazul în care se va confrunta cu un aflux de refugiaţi la fel ca cel din Ungaria.
De asemenea, Szijjarto a spus că Ungaria “nu a făcut din bună dispoziţie acel gard”, iar decizia a venit în urma responsabilităţilor care revin ţării sale ca ţară de graniţă a spaţiului Schengen.
“La Consiliul European am întrebat dacă trebuie să ne îndelinim aceste obligaţii (de stat Schengen de frontieră –n.r.), iar instituţiile europene au spus <<sigur că da>>”, a mai spus ministrul maghiar.
Acesta a spus că Ungaria trebuie să asigure trecerea la frontiere doar la punctele de trecere şi doar în orele de funcţionare şi că ţara sa nu a adus niciun prejudiciu “oamenilor cinstiţi” care vor să intre pe teritoriul Ungariei.
La rândul său, ministrul Lazăr Comănescu a spus că atât la nivel bilateral, cât şi la nivel european este necesară o securizare a frontierelor externe ale Uniunii Europene pentru a fi evitate astfel de măsuri.
“Esenţialul este ca noi să lucrăm împreună, evident şi bilateral, dar şi la nivelul Uniunii Europene să consolidăm şi să securizăm frontierele externe ale UE astfel încât să se evite întreprinderea unor măsuri care să afecteze o bună funcţionare înclusiv a spaţiului Schengen”, a declarat Comănescu.
“Cred că trebuie să continuăm să ne concentrăm pe forţele spre a găsi acele soluţii care să prezerve şi care să asigure consolidarea în continuare a procesului de integrare europenă, inclusiv acest principiu fundamental, care este libera circulaţie”, a mai spus ministrul român.
Sursa: www.gandul.info