Cardiologi: Infarctul, cauza celor mai multe decese. La fiecare 30 de minute un român suferă un infarct

infarct

Bolile cardiovasculare cauzează de trei ori mai multe decese decât cele oncologice, iar dintre suferinţele cardiace infarctul reprezintă cauza celui mai mare număr de decese. La fiecare 30 de minute un român suferă un infarct, iar unul din zece pacienţi moare, atenţionează, medicii cu ocazia lansării campaniei “Câte vieţi are inima ta?”.

Societatea Naţională de Medicină a Familiei şi Fundaţia ,,Pop de Popa” pentru Ocrotirea Bolnavilor cu Afecţiuni Cardiovasculare (FOBAC) au lansat campania ,,Câte vieţi are inima ta?” cu scopul de a atrage atenţia asupra impactului bolilor cardiovasculare şi mai ales asupra riscului cardiovascular mărit la care sunt expuşi pacienţii care au suferit un prim infarct.

Afecţiunile cardiovasculare reprezintă principala cauză de mortalitate din România. Din cele aproximativ 250.000 de decese înregistrate în rândul românilor, aproape 150.000 au avut cauze cardiovasculare şi în jur de 50.000 au fost ca urmare a afecţiunilor oncologice, conform raportului European Heart Network, publicat în anul 2017.

Dintre toate afecţiunile cardiovasculare, cele coronariene, din care face parte şi infarctul, au fost cauza celui mai mare număr de decese.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii are ca obiectiv să reducă cu 25% decesele premature cauzate de bolile cardiovasculare până în anul 2025. România ar trebui să se alinieze acestui obiectiv şi să depună eforturi serioase în acest sens. Vorbim de afecţiuni care pot fi prevenite sau tratate în faze precoce, în condiţiile în care populaţia conştientizează cât de mare este impactul şi care pot fi urmările unei suferinţe cardiovasculare.

Acelaşi raport arată că, în multe dintre ţările Europei, decesele şi îmbolnăvirile înregistrate din cauze cardiovasculare sunt în scădere. În România, însă, deşi există o oarecare stabilizare, suntem departe de o scădere a frecvenţei şi gravităţii acestor categorii de afecţiuni. Sistemul de sănătate din România are o acută nevoie de echilibru între palierele de îngrijire a oamenilor, de o adevărată strategie pe termen mediu şi lung, are nevoie de programe de educaţie, de creştere a aderenţei la tratament, de depistare precoce a bolilor, de colaborarea între specialităţi, de un mecanism integrat de monitorizare a pacienţilor cu boli cardiovasculare, de programe de recuperare post-infarct..

  Un turist britanic a murit, iar alți doi au fost răniți, după un accident rutier

Rodica Tănăsescu, preşedintele Societăţii Naţionale de Medicină a Familiei (SNMF), spune că pentru a atrage atenţia asupra tuturor acestor probleme, a fost lansată campania “Câte vieţi are inima ta?”

“Ne propunem ca oamenii să conştientizeze şansa pe care o avem pentru a evita suferinţe, invalidităţi şi decese datorate acestor boli. Solicităm autorităţilor să ni se alăture în acest demers, să ţină cont de nevoile de informare, de educaţie şi de tratament ale pacienţilor. Doar împreună putem scădea rata de îmbolnăvire, de complicaţii şi de decese de cauză cardiovasculară”, a mai spus medicul

La fiecare 30 de minute un român suferă un infarct, conform datelor Societăţii Române de Cardiologie şi unul din zece pacienţi nu supravieţuieşte.

“Pacienţii care au avut norocul să supravieţuiască trebuie să înţeleagă că recuperarea post-infarct este esenţială şi să ştie că riscul de a dezvolta un al doilea infarct este mult mai mare. Şi la fel de important este ca pacientul să înţeleagă că viaţa lui nu mai poate fi la fel. Trebuie să ducă un stil de viaţă sănătos, să facă mişcare, să meargă regulat la controale medicale şi să ţină cont de tratamentul şi indicaţiile recomandate de medic. Doar aşa poate preveni un al doilea infarct care, în cele mai multe cazuri, se dovedeşte a fi fatal. Mesajul principal pe care ne dorim să-l transmitem în cadrul campaniei Câte vieţi are inima ta? este că inima trebuie îngrijită, mai ales de cei care au suferit un accident cardiovascular ”, a declarat dr. Gabriela Sârcă, medic cardiolog în cadrul Fundaţiei ,,Pop de Popa” pentru Ocrotirea Bolnavilor cu Afecţiuni Cardiovasculare (FOBAC).

Site-ul campaniei, www.inimisanatoase.ro, oferă informaţii cu privire la factorii de risc pentru dezvoltarea bolilor cardiovasculare şi răspunde la întrebări esenţiale referitoare la infarctul miocardic acut scrie news.ro

Categorie: mandri.ro
Tags: cardiologi, importante, infarct, pacient, romani, supravietuire

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici