După ce a chemat 54 de mii de oameni din toată țară ca să îi sancționeze că nu au fost atenți pe ce site-uri pariază, Oficiul Național al Jocurilor de Noroc (ONJN) a încurcat firmele care nu au autorizație. În “lista neagră” pe care ne-a transmis-o oficial, instituția guvernamentală a inclus, “din greșeală”, firma offshore controlată de fratele lui Sebastian Ghiță, dar și o altă companie din Malta. Apoi conducerea Oficiului a revenit, la solicitarea unei clarificări din partea RISE, susținând că, de fapt, cele două firme au actele în regulă: “A fost o greșeală de redactare! Suntem și noi oameni, mai greșim”. Reprezentanții pariorilor acuză jocuri politice pe această piață, arătând spre firma conectată la deputatul PSD. Partenerul secret din Malta al familiei Ghiță a reprezentat în România una dintre cele mai mari case de pariuri din lume, bwin.com, suspendată în urmă cu o lună.
Calea Victoriei, București. Când ies din birouri, funcționarii Oficiului Național al Jocurilor de Noroc (ONJN) privesc involuntar spre reclama „winmasters.ro” amplasată chiar peste drum, pe trotuarul celui mai important bulevard al Capitalei. “Pariază online legal” este sloganul platformei controlată de fratele deputatului PSD Sebastian Ghiță.
Într-un răspuns scris la întrebările RISE Project, Odeta Nestor, președintele ONJN, a inclus firma WM Interactive Ltd, care operează winmasters.ro, dar și o altă companie din Malta, pe lista celor care nu au dreptul “să organizeze și să exploateze jocuri de noroc” în România, deși companiile respective figurează pe site-ul instituției ca fiind în regulă.
Reporterii RISE au întrebat cum au ajuns cele două firme pe “lista neagră” a instituției, iar purtătorul de cuvânt al ONJN ne-a răspuns că, în listă, s-a strecurat o greșeală de redactare: “(…) Operatorii WM Interactive Limited și REEL Spain PLC(n.r.- pokerstars.com) dețin drept de organizare și exploatare”.
Comunicările contradictorii ale ONJN vin pe fondul scandalului iscat în jurul unei alte platforme online –“bet365.ro”, suspendată de arbitrul pieței în octombrie 2015, la doar câteva săptămâni după ce fusese autorizată temporar.
ONJN, instituție subordonată Guvernului, a decis atunci să-i sancționeze pe cei 54 de mii de jucători care au pariat în luna septembrie pe platforma bet365.ro, chemându-i personal la sediile instituției ca să primească amenzile de minim 5000 de lei.
Oficiul guvernamental a îndulcit sancțiunile după ce Gazeta Sporturilor a relatat modul defectuos în care instituția a gestionat acest caz.
Pe 23 octombrie 2015, Odeta Nestor le-a declarat jurnaliștilor Gazetei : “(…) Pariorul trebuie să ştie să verifice lista albă de pe site-ul oficial şi pe care o actualizăm în funcţie de deciziile pe care le ia Comitetul ONJN. (…) Credeţi că după acest scandal, un jucător care a fost amendat sau măcar a auzit de chesiunea aceasta, credeţi că va mai juca fără să se informeze de două ori?!(…) Sincer îmi pare rău că o grămadă de oameni au intrat în această vîltoare, însă o să fie un semnal de alarmă pentru toată lumea. Clar o să se gîndească de două ori înainte să-şi facă un cont, iar în al doilea rînd vom avea o imagine bună, că în România nu mai este de joacă! (…) .”
“Am greșit, suntem oameni!” Reporterii RISE au întrebat-o pe Odeta Nestor în ce anume a constat eroarea de redactare din răspunsul scris care îi poartă semnătura.
Odeta Nestor: Cine v-a spus că e o eroare de redactare?
Reporter: De la cabinetul dumneavoastră…
Odeta Nestor: Ok, verific și vă sun înapoi…(după câteva minute)…Am verificat acum, eu nu știam de asta…am aflat de la fetele mele că au făcut o greșeală în tabelul respectiv. Greșeala de redactare constă în faptul că în acel tabel, în cel al operatorilor care au achitat taxa de penalitate și nu dețin drept de organizare, nu trebuiau să se regăsescă cele două societăți (n.r. WM Interactive și Reel Spain Plc) pentru că ele au drept de operare în acest moment”.
Reporter: Asta voiam să clarificăm.
Odeta Nestor: Mulțumesc de înțelegere, că în nebunia asta au preluat tabelul greșit. Este foarte important ca informația să iasă corect și suntem și noi oameni, mai greșesc și fetele astea, ce sa fac?
Reprezentanții pariorilor au acuzat jocuri politice pe această piață într-o scrisoare transmisă RISE Project la sfârșitul săptămânii trecute: “(…) Subiectul este mult mai larg şi mai complex faţă de cât am putut noi acoperi cu acest mesaj. Dedesubturile implică interese imense din partea unor personaje politice. S-a dorit cu tot preţul înlăturarea operatorului bet365 pentru a da posibilitatea unor operatori tineri, fără experienţă, de a acumula profit uriaş (nu e nici o surpriză, chiar doamna Odeta a recunoscut că printre acţionarii Winmasters, care-şi face o reclamă extrem de agresivă, se află și o rudă a lui Sebastian Ghiţă (…)”.
Oamenii din Malta. Offshore-ul WM Interactive Ltd din Malta, care operează platforma winmasters.ro, este controlat de Alexandru Ghiță, fratele mai mic al lui Sebastian Ghiță. Procurorii anticorupție, care îl anchetează pe Sebastian Ghiță în mai multe dosare penale, susțin că parlamentarul controlează de fapt compania Asesoft International, reprezentată de fratele său, firmă pe care a cedat-o unui offshore în 2012, când și-a depus candidatura pentru Camera Deputaților.
Documentele din Malta arată implicarea lui Alexandru Ghiță în firma de pariuri online:
De altfel, Alexandru Ghiță a declarat, în actele firmei din Malta, că are adresa de reședință într-un apartament al firmei Asesoft International din București, respectiv din strada Moliere, situată în cartierul Primăverii – zona preferată de nomenclatura comunistă înainte de 1989.
Și firma Idilis SRL, despre care procurorii susțin că e controlată, prin interpuși, tot de Sebastian Ghiță, are domiciliul fiscal în apartamentul din strada Moliere.
Schema prin care Alexandru Ghiță deține controlul asupra afacerii cu jocuri de noroc mai implică o firmă din Malta, Olympus Networks Ltd, proprietara din acte a WM Interactive Ltd. Documentele obținute de RISE Project arată că Alexandru Ghiță deține 60 la sută din Olympus Networks, o firmă înființată anul trecut cu un capital inițial de aproape 800 de mii de euro. Alexandru Ghiță nu a răspuns întrebărilor trimise de RISE Project până la publicarea materialului.
Restul de 40 la sută aparține firmei cipriote Redom Limited, aflată în proprietatea grecului Thomas Tzokas, 45 de ani, cu o experiență bogată pe piața pariurilor.
Tzokas a coordonat până acum patru ani activitățile din Europa de Est ale casei de pariuri “Bwin”. Această platformă, a fost, de asemenea, interzisă la sfârșitul lunii septembrie 2015 de ONJN, înainte ca instituția să suspende activitatea bet365.ro. Thomas Tzokas nu a putut fi contactat la niciuna din firmele sale.
Tzokas susține în CV-ul său că a devenit, în noiembrie 2014, șeful din Balcani al grupului Gtech, care deține licența pentru Loteria Națională din Italia. În urmă cu doi ani, Gtech a concurat cu grecii de la Intralot pentru gestionarea sistemului informatic al Loteriei Române, dar au pierdut contractul.
Domeniul “winmasters.ro” a fost înregistrat la București, în noiembrie 2013, de cipriotul Vasilis Kounnos, fost angajat al grupului Bwin. Contactat telefonic, Kounnos, directorul firmei din Cipru a lui Tzokas, ne-a rugat să îi trimitem întrebările pe mail, iar apoi ne-a spus că e plecat într-o călătorie de afaceri și ne va răspunde când se întoarce.
Kounnos este și unul din cei trei directori ai WM Interactive LDT, alături de Alexandru Ghiță și de Joseph Borg, fostul șef de reglementare al arbitrului pieței de noroc din Malta până în 2013.
De altfel, firma controlată de Alexandru Ghiță are dreptul să opereze temporar în România pentru că deține deja licență în Malta și, potrivit normelor legale, casele de pariuri pot funcționa temporar în România dacă au fost deja licențiate într-un alt stat al Uniunii Europene.
CONEXIUNILE AFACERII
Reguli noi, probleme vechi. Primele trei plaforme de pariuri online, printre care și firma lui Alexandru Ghiță, au primit dreptul să opereze temporar în România, începând cu 1 iulie 2015, după ce Guvernul și apoi Parlamentul au schimbat regulile pe această piață. Operatorii de pariuri online au fost tolerați în România timp de cinci ani, deși nu-și plăteau taxele la buget. Noile reguli le-au permis celor care au ocolit legea să scape de sancțiunile penale și, respectiv, fiscale și să primească autorizări temporare dacă aveau licențe în alte state europene și achitau 20 la sută din veniturile realizate în ultimii cinci ani în România. ONJN ne-a comunicat că prin această măsură a colectat până acum aproape 200 de milioane de lei. Suspendarea celor două mari case de pariuri bwin și bet365, care au beneficiat inițial de noile reguli, a fost aplicată de ONJN după ce, în septembrie 2015, mai multe asociații de profil au semnalat faptul că ambele platforme funcționează ilegal în România
sursa riseproject.ro