Decesul cântăreţei Dolores O’Riordan, solista trupei The Cranberries, pe 15 ianuarie, ar fi fost cauzat de o supradoză de fentanil, un analgezic opioid folosit ca anestezic şi în tratarea durerilor cronice, medicament care i-a provocat moartea şi artistului Prince, în aprilie 2016, scrie voici.fr.
Publicaţia Santa Monica Observer scrie, citând o sursă din poliţia londoneză, că artista a murit din cauza unei supradoze de fentanil. Acest medicament a fost găsit de poliţie chiar lângă patul din camera de hotel unde artista a fost găsită moartă.
În aprilie 2016, Prince a murit din cauza unei supradoze accidentale din acelaşi medicament.
Pe 15 ianuarie, Dolores O’Riordan a fost găsită decedată în camera unui hotel din Londra, oraş în care se afla pentru o sesiune de înregistrări. Artista avea 46 de ani.
Având în vedere supradoza de fentanil, poliţia suspectează o sinucidere, dar aşteaptă rezultatele testelor toxicologice. Ipoteza sinuciderii nu este improbabilă, pentru că, în 2013, Dolores O’Riordan a încercat să se sinucidă prin supradoză de droguri, spunând ulterior că suferea de depresie şi că a avut o cădere psihică.
O’Riordan a fost diagnosticată cu tulburare bipolară în mai 2017.
Dolores era de părere că problemele sale emoţionale au drept cauză faptul că a fost abuzată când era copil.
Dolores Mary Eileen O’Riordan, născută pe 6 septembrie 1971, în Irlanda, era cântăreaţă şi compozitoare. A fost solista trupei rock The Cranberries timp de 13 ani, înainte ca aceasta să ia o pauză, în 2003, până în 2009, când membrii formaţiei s-au reunit.
Primul său album solo, “Are You Listening?”, a fost lansat în mai 2007 şi a fost urmat de “No Baggage”, în 2009.
De asemenea, O’Riordan a făcut parte din juriul emisiunii difuzate pe postul RTÉ “The Voice of Ireland”, în sezonul 2013/14.
Dolores O’Riordan a fost căsătorită cu tour managerul trupei The Cranberries, Don Burton, timp de 20 de ani, în perioada 1994 – 2014. Cuplul a avut trei copii, Taylor Baxter, născut în 1997, Molly Leigh, născută în 2001, şi Dakota Rain, născută în 2005.
Trupa irlandeză The Cranberries a dominat anii 1990, alături de legende ca Pearl Jam, Smashing Pumpkins şi Nirvana.
Trupa The Cranberries are în palmares peste 40 de milioane de discuri vândute la nivel mondial, 4 albume în Billboard 200 (“Everybody Else Is Doing It, So Why Can’t We?”, “No Need To Argue”, “To the Faithful Departed and Bury the Hatchet”) şi opt single-uri în topul Modern Rock Tracks chart din Billboard Magazine, barometrul industriei muzicale internaţionale.