CCR: Legea antifumat este constituţională. Până când se mai poate fuma în spaţiile publice închise

cigarette 424540 1920

Curtea Constituţională a decis miercuri că Legea care interzice fumatul în spaţii publice nu contravine Constituţiei. Legea antifumat va ajunge pe masa preşedintelui Klaus Iohannis pentru promulgare. Dacă va fi promulgată, legea va intra în vigoare după 45 de zile, deci fumatul va fi interzis în spaţiile publice începând cu mijlocul lunii martie.

UPDATE Judecătorii Curţii Constituţionale, cu unanimitate de voturi, au respins sesizarea senatorilor pe Legea antifumat.   UPDATE Preşedintele CCR, Augustin Zegrean, a ajuns la Curtea Constituţională. Zegrean a glumit cu jurnaliştii şi le-a spus că are timp 45 de zile sa-şi fumeze ţigările în spaţiile publice, moment din care ar putea fi interzis acest lucru. Preşedintele CCR a precizat şi că din rândul judecătorilor CCR, doi sunt fumători.   „Legea intră în vigoare la 45 de zile de la publicare în Monitorul Oficial. Mă las de fumat, în spaţiile publice, în momentul în care legea intră în vigoare. Nu cred că m-aţi văzut fumând în spaţiile publice“, a spus Zegrean înainte de şedinţa CCR.

Ce spune legea 33 de senatori au depus, pe 21 decembrie, la Curtea Constituţională contestaţia referitoare la legea care interzice fumatul în toate spaţiile publice închise, adoptată în 15 decembrie de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional. Parlamentariii care au semnat contestarea susţin că raţiunea sesizării Curţii Constituţionale “nu vizează interzicerea fumatului în spaţiile publice, ci vizează definiţia «spaţiului public închis»”. În documentul înaintat Curţii Constituţionale se precizează că prin definirea spaţiului public închis ca orice spaţiu destinat utilizării colective, indiferent de forma de proprietate, legea introduce o formă de discriminare. Iniţiatorii sesizării susţin, în documentul citat, că prin aplicarea legii antifumat se creează o discriminare între persoanele aflate în stare de detenţie în penitenciare de siguranţă şi cele aflate în tranzit într-un aeroport, cărora le este permis să fumeze într-un spaţiu public închis, şi ceilalţi cetăţeni fumători.   Contestaţia legii antifumat depusă la Curtea Constituţională este semnată de senatori de la toate partidele politice, printre care Cristiana Anghel (ALDE), Corneliu Dobriţoiu (PNL), Lucian Şova (PSD), Verestoy Attila (UDMR) şi senatorul independent Alfred Laurenţiu Mihai.   Conform legii adoptate de Camera Deputaţilor, fumatul este interzis în “„orice spaţiu accesibil publicului sau destinat utilizării colective, indiferent de forma de proprietate ori de dreptul de acces, care are un acoperiş, plafon sau tavan şi care este delimitat de cel puţin doi pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent”.   De asemenea, legea antifumat interzice fumatul în spaţiile de la locul de muncă şi în orice loc de joacă pentru copii, fie că este spaţiu închis sau în aer liber. Interdicţia se aplică şi în mijloacele de transport în comun, în unităţile sanitare, de învăţământ, precum şi cele destinate protecţiei şi asistenţei copilului, de stat şi private.   Fac excepţie celulele pentru deţinuţi din penitenciarele de maximă siguranţă. Totodată, fumatul este permis în camere special amenajate, exclusiv în zona de tranzit a aeroporturilor internaţionale, cu respectarea următoarelor condiţii: să nu fie spaţiu de trecere sau de acces în spaţii publice închise, să fie dotate cu sisteme de ventilaţie funcţionale care să asigure eliminarea fumului din tutun, cu presiune negativă, să fie dotate cu scrumiere şi extinctoare şi amenajate în conformitate cu prevederile legale în vigoare privind prevenirea şi stingerea incendiilor şi să fie marcate la loc vizibil cu indicatoare.   Legea interzice şi comercializarea produselor din tutun în unităţile sanitare şi cele de învăţământ, de stat şi private, precum şi vânzarea la bucată a ţigaretelor, ţigărilor de foi şi cigarillos.Nerespectarea prevederilor legii antifumat de către persoanele fizice se sancţionează cu amendă contravenţională de la 100 lei la 500 lei, iar nerespectarea de către persoanele juridice a prevederilor legii se sancţionează cu amendă contravenţională de 5.000 lei la prima abatere, cu amendă contravenţională de 10.000 lei şi cu sancţiunea complementară de suspendare a activităţii până la remedierea situaţiei care a dus la suspendarea activităţii, la a doua abatere. Săvârşirea unei noi contravenţii la prevăzută de legea antifumat se sancţionează cu amendă contravenţională de 15.000 lei şi cu sancţiunea complementară de închidere a unităţii.

  Paul Gascoigne, dus de urgenta la spital - A fost gasit inconstient si plin de sange intr-un hotel

 

 

 

Sursa: adevarul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici