Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a catalogat “calomnii” şi “ficţiuni inacceptabile” acuzaţiile de corupţie proferate la adresa lui de Statele Unite, informează site-ul agenţiei Tass.
“Preşedintele Rusiei este la curent cu aceste afirmaţii. Le consideră absolut inacceptabile şi inadecvate, dat fiind că vin din partea unor oficiali americani de cel mai înalt rang”, a reacţionat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului.
“Aceste acuzaţii sunt ficţiune pură şi calomnie”, a subliniat Dmitri Peskov.
Casa Albă a transmis joi seară că este de acord cu afirmaţiile conform cărora preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, “este corupt”. Aprecierile oficialului de la Departamentul Trezoreriei conform cărora “Vladimir Putin este corupt reflectă cel mai bine punctul de vedere al Administraţiei SUA”, a declarat joi seară, într-o conferinţă de presă, Josh Earnest, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei Statelor Unite
Sursa: antena3.ro