Cea mai mare firmă de asigurări din România, cu peste 3 milioane de clienți, reclamată de organisme internaționale

masini targ 1024x682

City Insurance, cea mai mare firmă de asigurări atât după numărul de contracte cât și după valoarea vânzărilor din 2017, a intrat în vizorul unor organisme internaționale din cauza sumelor mari pe care le înregistrează la plata daunelor provocate în afara României de mașini asigurate RCA la City.

“Datoriile existente şi potenţiale ale City Insurance se ridică la 50 de milioane de euro”, informează, într-o scrisoare, unul dintre cele mai importante organisme internaţionale din lumea asigurărilor.

Concret, este vorba despre datorii pe care compania instalată în 2017 pe prima poziţie în topul firmelor din România le are în contul daunelor provocate în afara ţării de şoferi asiguraţi RCA la City Insurance.

Organismul internaţional care a trimis scrisoarea este Consiliul Birourilor, adică structura centrală prin care este administrat sistemul Carte Verde, din care fac parte aproape 50 de ţări din întreaga lume.

Documentul a fost trimis către Biroul Asigurătorilor Auto din România(BAAR), adică organismul reprezentantiv pentru sistemul Carte Verde de la noi din ţară.

Consiliul nu precizează dacă cele 50 de milioane de euro reprezintă datorii curente sau sunt dosare întârziate la plată şi nici dacă suma include rezervele deja constituite pentru plata viitoarelor daune.

Dacă suma ar include rezervele făcute de City pentru daunele constatate şi viitoare  din afara ţării (32 de milioane de euro), atunci expunerea companiei din România nu ar fi una foarte mare, comparativ cu volumul de primele pe care îl încasează. Anul trecut, City a avut încasări de peste 1,2 miliarde de lei.

Aceste întrebări au fost deja trimise de BAAR către Consiliul Biroului fără ca acesta din urmă să fii trimis, deecamdată, vreun răspuns.

  Franța a atacat ISIS. Avioane de luptă au bombardat masiv poziții ale teroriștilor în Siria

Cel mai probabil, scrisoarea Consiliului vine  ca urmare a unei sesizări făcute fie de un corespondent cu care lucrează City Insuarnce (cea mai importantă este, acum, compania germană Dekra), fie chiar de către Biroul Carte Verde din una dintre ţările unde asiguraţii City provoacă daune importante.

Cele mai multe daune transfrontaliere generate de şoferii cu RCA în România sunt în Italia, Germania, Spania şi Anglia scrie capital.ro

Categorie: mandri.ro
Tags: asigurari, City Insurance, masini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici