Cei şase membri fondatori consideră că UE se confruntă cu un “moment critic”

European flag in Karlskrona 2011 Custom

Uniunea Europeană se confruntă cu un “moment critic”, iar membrii ei este necesar să lase deoparte propriile interese şi să abordeze probleme ca terorismul şi migraţia, afirmă cei şase membri fondatori ai UE, relatează Reuters în pagina electronică.

La o săptămână după ce Bruxellesul a acceptat, în speranţa ca Marea Britanie să nu părăsească Uniunea, ca anumite state să nu meargă mai departe în privinţa împărtăşirii suveranităţii lor, Belgia, Franţa, Germania, Italia, Luxemburgul şi Olanda s-au angajat să continue drumul către o “uniune tot mai strânsă”.

Miniştrii Afacerilor Externe ai acestor şase state s-au reunit marţi la Roma, oraşul în care semnau în 1957 Actul fondator al Uniunii Europene.

“Suntem îngrijoraţi de situaţia în care se află proiectul european”, subliniază ei într-un comunicat publicat în urma reuniunii.

“De fapt, el (proiectul) pare să se confrunte cu o perioadă foarte dificilă. În acest moment critic, în calitate de membri fondatori, ne simţim deosebit de solicitaţi”, afirmă Cei 6.

Reuniunea celor şase membri fondatori ai Uniunii Europene a avut loc în contextul unor disensiuni profunde între actualii săi 28 de membri pe tema modului de gestionare a sute de mii de migranţi care fug din calea violenţelor din Africa de Nord şi Orientul Mijlociu şi vin în Europa.

De asemenea, ea are loc la o săptămână după ce Donald Tusk, preşedintele UE, a prezentat măsuri menite să menţină Marea Britanie în cadrul blocului european.

Subliniind că Uniunea “permite diverse căi de integrare”, semnatarii Tratatului de la Roma afirmau în 1957 că “suntem hotărâţi să continuăm procesul vizând crearea unei uniuni tot mai strânse între popoarele Europei”.

  Român ARESTAT pentru TERORISM

Sursa: www.zf.ro / Foto: www.wikipedia.org

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici