Certificatele de încadrare în grad și tip de handicap pot fi contestate în instanță

persoane cu handicap 1a

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad aduce la cunoștința publicului informații privind modificarea și completarea unor acte normative care vizează persoanele cu dizabilități.

În urma intrării în vigoare a Ordonanței de Urgență numărul 51 din 30 iunie 2017 pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial nr. 58/30 iunie 2017, care modifică printre altele procedura de preluare a contestațiilor ce vizează certificatele de încadrare în grad și tip de handicap.

Astfel, „certificatele emise potrivit prevederilor alin. (4) pot fi contestate de titularii acestora, în termen de 30 de zile calendaristice de la comunicare, la instanța de contencios administrativ competentă, potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, cererile adresate instanței fiind scutite de taxa judiciară de timbru”.

Contestațiile cu privire la încadrarea în grad și tip de handicap, rămase nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se soluționează de Comisia superioară de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, prevăzută de art. 90˄ 1 din Legea nr. 448/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în termen de 3 luni de la data publicării în Monitorul Oficial.

Prin urmare, persoanele care vor fi nemulțumite de încadrarea în grad de handicap, se pot adresa direct instanței, în vederea soluționării contestațiilor.

În aceste condiții, secretariatul Comisiei Superioare de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap nu va primi și înregistra contestații formulate împotriva certificatelor de încadrare în grad și tip de handicap, depuse după data de 30.06.2017.

Ca urmare, secretariatul comisiilor de evaluare complexă a persoanelor adulte cu handicap județene/ale sectoarelor municipiului București va îndruma petenții către instanța de judecată competentă, potrivit Legii 448/2006, cu modificările și completările ulterioare.

  Prefectii ar putea fi numiti in viitor politic.

Totodată, referitor la contestațiile depuse până la data de 30.06.2017, vă informăm că OUG nr.51/2017 prevede la ART II, următoarele:

„Contestațiile cu privire la încadrarea în grad și tip de handicap, rămase nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se soluționează de Comisia superioară de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, prevăzută de art. 90˄ 1 din Legea nr. 448/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în termen de 3 luni de la data publicării în Monitorul Oficial.”

Prin urmare, persoanele care vor fi nemulțumite de încadrarea în grad de handicap, se pot adresa instanței, în vederea soluționării contestațiilor.

Categorie: arad
Tags: grad, importante, modificari, persoane, persoane cu handicap

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici