Arădenii care își încălzesc locuințele cu energie termică de la CET vor avea începând de astăzi căldură. Această măsură s-a luat deoarece timp de trei zile consecutiv, între orele 18.00–6.00 s-au înregistrat valori medii ale temperaturii mai mici de 10 grade Celsius.
“Începând de astăzi, CET Hidrocarburi va demara etapizat, probele la cald ale sistemului centralizat de încălzire. În cazul în care se constată neetanşeităţi la instalaţia interioară, asociaţiile de proprietari/locatari se pot adresa la Dispeceratul de termoficare al CET Hidrocarburi, la telefon 0257-231367, 0357-412233, acesta având program permanent”, a declarat ing. Victor Ciulean, director al CET Hidrocarburi Arad.