Angajaţii mai multor sectoare din cadrul CFR vor participa mâine la un miting în faţa Prefecturii Hunedoara, cu începere de la ora 16.00, dorind să atragă astfel atenţia asupra problemelor cu care se confruntă, dar şi să comemoreze greva ceferiştilor din 1933.
La protest este anunţată prezenţa a aproximativ 300 de angajaţi CFR din judeţ.
Pe lista revendicărilor formulate de aceştia se numără adoptarea legii privind statutul personalului feroviar, proiect blocat în Parlament de aproape 14 ani, respectarea contractelor colective de muncă şi redobândirea dreptului la călătorii gratuite cu trenul pentru angajaţii din domeniul feroviar şi membrii familiilor acestora.
Reclamă o situaţie dezastruoasă
Ilie Staicu, unul dintre iniţiatorii protestului de mâine, spune că ceferiştii nu doresc declanşarea unor greve generale pentru că asta ar însemna pierderi şi mai mari pentru un sector deja adus în pragul dezastrului de către ultimele guvernări. „Dorim doar să spunem răspicat şi hotărât problemele cu care ne confruntăm. Ceferiştii sunt a doua armată a ţării, dar nu au o lege privind statutul lor pentru că proiectul e blocat încă din 2002. Lucrăm în condiţii precare: locomotivele sunt uzine pe roţi în pericol să ia foc oricând. Au luat foc şi vor mai lua. Nu există piese de schimb, colegii noştri îşi desfăşoară activitatea în beznă totală, încurcaţi de vegetaţie netăiată, lucrează cu vagoane care stau să se prăbuşească, puse pe şine gata să fie smulse de pe niştre traverse putrezite sau sparte. Nu sunt piese de schimb… Anul trecut am lucrat în baza unor acte adiţionale la contractele colective de muncă. Curăţenia din vagoanele de călători este făcută de firme căpuşă ale unor directori din companie, sau din minister. Doi bărbaţi şi trei femei fac curăţenie în 500 de garnituri de tren, pe lună. Şi ne mai mirăm că vagoanele arată cum arată”, adaugă Ilie Staicu.
Un alt lider al ceferiştilor hunedoreni, Barbu Bărbulescu, spune că manifestarea de protest apare şi ca urmare a speranţelor deşarte puse în USL: „În 2012 am acceptat să nu protestăm. Am aşteptat şi de aproape cinci ani suntem în aceeaşi situaţie”.
sursa: www.glasul-hd.ro; foto: www.fnfmc.ro