Unii reprezentanţi ai minorităţilor naţionale şi-au predat ştafeta parlamentară din tată în fiu sau din soţ în nevastă.La moţiunea de cenzură care a demis Guvernul condus de Grindeanu, voturile lor au fost decisive.
Grupul minorităţilor naţionale numără 17 deputaţi. Deşi au anunţat oficial că nu vor să se implice în răfuială dintre Liviu Dragnea şi Sorin Grindeanu, la moţiune de cenzură de miercuri au votat 15 deputaţi ai minorităţilor naţionale, dintre care 10 au fost de partea PSD, după cum au delcrat surse politice pentru „Adevărul”. În condiţiile în care moţiunea a trecut la o diferenţă de doar 8 voturi, contribuţia minorităţilor naţioanle a fost decisivă. Cine sunt oamenii care au trântit Guvernul?
Parlamentar din 1996, Varujan Pambuccian este liderul grupului minorităţilor naţionale şi cel care, invocând teoria jocurilor, a anunţat în zioua moţiunii că nu se implică în jocurile din PSD. Anul acesta, Pambuccian a semnat o singură iniţiată legislativă.
Rutenii sunt reprezentaţi în Parlament de Iulius Firczak, fiul fostului deputat al rutenilor din ultimii 16 ani, Gheorghe Firczak. Acesta a fost găsit incompatibil de Agenţia Naţională de Integritate (ANI), în anul 2015, tocmai pentru că în perioada 2008-2012 şi-a angajat fiul la cabinetul parlamentar. Anul acesta, cu ANI pe urmele lui, Firczak a renunţat la Parlament, însă i-a lăsat locul fiului – Iulius Marian Firczak.
Uniunea Polonezilor a trimis-o în Parlament pe Victoria Longher, soţia fostului deputat al aceleiaşi minorităţi, Ghervazen Longher (2000-2013). În luna iunie 2014, Ghervazen Longher a fost condamnat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la trei luni de închisoare cu suspendare pentru infracţiunea de conflict de interese. El i-a angajat ilegal, la Camera Deputaţilor, pe fratele şi sora sa.
Italienii din România au decis să-l înlocuiască pe fostul deputat Mircea Grosaru (10 ani în Parlament), decedat în 2014, chiar în timpul mandatului, cu fiul acestuia, Andi Gabriel Grosaru. În rest, grupul minorităţilor numără alţi parlamentari cu vechime.
Spre exemplu, Miron Ignat este vocea lipovenilor în Legislativ încă din anul 2000, Dragoş Zisopol reprezintă comunitatea elenă din anul 2004, nemţii merg pe mâna lui Ovidiu Ganţ tot din 2004, iar Ibram Iusein este şi el la al patrulea mandate ca parlamentar al turcilor scrie adevarul.ro