Cioloş le-a transmis deputaţilor că numirea prefecţilor este de competenţa exclusivă a Guvernului

ciolos

Numirea prefecţilor şi a subprefecţiilor, precum şi criteriile de desemnare, sunt probleme de competenţa exclusivă a Guvernului, le-a transmis luni premierul Dacian Cioloş deputaţilor, cu ocazia dezbaterii pe această temă la care a fost invitat la solicitarea ALDE.

El a invocat articolul 206 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, potrivit căruia în acest for se desfăşoară dezbateri politice cu participarea prim-ministrului ”pe probleme de interes major pentru viaţa politică, economică şi socială”.

Cioloş a subliniat că schimbarea prefecţilor nu se încadrează la această categorie, ci constituie ”o problemă administrativă a Guvernului potrivit legislaţiei actuale”, fiind de ”competenţa exclusivă” a Executivului.

”Nu înţeleg să detaliez de la caz la caz”, a mai afirmat el în plenul Camerei Deputaţilor, adăugând că prefecţii şi subprefecţii sunt reprezentanţii Guvernului în teritoriu.

Declaraţiile au venit după ce, în intervenţia sa, copreşedintele ALDE Daniel Constantin a acuzat faptul că modul de acţiune a Guvernului contrazice ”ideea de tehnocraţie”, iar evaluarea în baza căreia au fost făcute schimbările ar trebui să fie publică.

El a criticat faptul că în locul celor demişi au fost numiţi foşti şi actuali membri sau apropiaţi ai PDL-PNL.

Sursă: Mediafax

Categorie: mandri.ro
Tags: ciolos, competenta, deputati, guvern, numire prefecti, suprefecti

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici