CJ Timis nu mai cumpara elicopter SMURD, il aduce pe cel de la Arad la Timisoara

elicopterul smurd arad efectuat sapte misiuni ultima saptamana1376212582

Elicopterul SMURD va ateriza în curând la Timișoara. Consiliul Județean Timiș nu va cumpăra un aparat de zbor așa cum și-a propus, ci îl va aduce la Timișoara pe cel de la Arad.

În câteva luni, elicopterul SMURD va ajunge la Timișoara, în curtea Spitalului Județean. E vorba despre aeronava care se află la Arad, care va fi mutată la Timișoara, deoarece în primă fază acesta i-a fost repartizat urbei de pe Bega.

Conform oficialilor de la Consiliul Județean Timiș, elicopterul a stat la Arad până acum pentru că la Timișoara nu existau condiții de aterizare, garare și toate cele necesare pentru întreținerea unui astfel de aparat de zbor. Acum, în două – trei luni, elicopterul se va întoarce acasă. Asta deși în decembrie președintele CJ Timiș promitea că va cumpăra un elicopter pentru județ, care să aterizeze la Spitalul Județean Timișoara. În urma unei discuții cu secretarul de stat Raed Arafat, optica s-a schimbat.

Timișoara ia elicopterul Aradului și se vor cumpăra mai multe salvări – de la două-trei cât era preconizat, numărul acestora va ajunge la cinci. Oricum, spun oficialii, nu puteau exista două elicoptere în două orașe aflate la circa 40 de kilometri distanță. Chiar dacă CJ Timiș cumpăra o aeronavă, trebuia să o dea în altă parte a țării.

„Avem promisiunea că elicopterul va fi adus acasă de la Arad. Am vorbit cu domnul secretar de stat Arafat, am făcut pista, urmează să facem și celelalte amenajări pentru gararea elicopterului. În aceste condiții vom mări numărul de ambulanțe care vor fi cumpărate de consiliul județean la cinci. În loc să cumpărăm un elicopter vom mări numărul de ambulanțe, până la cinci, șase, în loc de două”, spune Titu Bojin, președintele Consiliului Județean Timiș.

  10 ani de pușcărie pentru abuz al funcționarilor împotriva cetățenilor. Statul opune rezistență

Pista de la Spitalul Județean Timișoara a fost improprie până acum, dar se vor face amenajări și omologări. De asemenea, se va face și o stație de combustibil în curtea Spitalului Județean. Se va dezafecta și o conductă pentru a se mări spațiul din curtea unității sanitare. Inclusiv echipajul de pe elicopter, care operează în acest moment la Arad, este tot din Timișoara.

„În momentul în care noi am eliberat, să nu fie niciun impediment la aterizare, decolare și vom reuși să facem demersurile necesare pentru avize, atunci eu spun că la 1 martie elicopterul poate fi aici. În principiu nu mai intră în discuție achiziționarea unui elicopter. Am vorbit cu domnul Arafat și nu puteau să rămână două elicoptere pe această zonă. Îl duceau în altă parte. Dacă tot există elicopterul și putem lua mai multe salvări, atunci este în avantajul nostru, cumpărăm mai multe salvări. Nu se pune problema dacă este al nostru sau nu elicopterul, a fost luat pe Timiș”, mai spune Titu Bojin.

 

 

Sursa: www.aradon.ro

Categorie: mandri.ro
Tags: arad, elicopter, mandri aradeni, smurd, spital, timisoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici