Primaria Arad intentioneaza sa demareze un proiect pentru iluminarea arhitecturala la patru clădiri din municipiul Arad.
La următoarea ședință a Consiliului Local Municipal va fi supus votului proiectul de hotărâre care conține „Studiul de fezabilitate privind modernizarea și extinderea Sistemului de iluminat public din Municipiul Arad”. În cadrul acestui proiect este prevăzută realizarea iluminatului arhitectural la Colegiul Național „Preparandia – Dimitrie Țichindeal“, Colegiul Național „Elena Ghiba Birta“, Colegiul Economic, Catedrala Ortodoxă „Sfânta Treime“ de la Podgoria.
„Realizarea iluminatului arhitectural are drept scop punerea în evidență a monumentelor de artă si istorice (clădiri vechi cu arhitectură deosebita), a construcțiilor reprezentative. Clădirile Colegiului Național «Preparandia – Dimitrie Țichindeal«, Colegiului Național «Elena Ghiba Birta», Colegiului Economic, Catedralei Ortodoxă «Sfânta Treime» fac parte din această categorie de clădiri reprezentative, care trebuiesc puse în evidență prin realizarea iluminării arhitecturale“, se menționează în proiectul de hotărâre.