Știri Arad. Au trecut două săptămâni de la tragedia din #COLECTIV, acolo unde incendiul provocat de artificiile de la lansarea noului album al formației Goodbye to Gravity a provocat un bilanț negru până acum: 55 de morți și peste 90 de răniți care încă sunt în spitale în străinătate sau în România.Evident, odată cu catastrofa de la București, era clar că vor urma măsuri luate și asupra cluburilor din Arad, ca de altfel din toată țara.

Acum, ne referim doar la cluburile Curtea Veche și Wings, două dintre cele mai frecventate din centrul Aradului. Ambele aveau – până în acest weekend – intrarea liberă, fără a fi vorba, tot până acum, de limitarea numărului de persoane.

De vineri nu a mai fost așa:

– În Curtea Veche a fost impus preț de intrare, 10 lei pentru fete, 20 de lei pentru băieți, „asta ca să compensăm faptul că nu avem voie să lăsăm înăuntru decât un număr limitat de persoane”, ne spun reprezentanții clubului. Este pentru prima dată de la deschiderea clubului când s-a impus preț de intrare, cu excepția seriilor în care la Curtea Veche veneau DJ-i, trupe muzicale sau interpreți/interprete cunoscuți..

– la Wings s-a creat un oarecare haos vineri noaptea. Aici, intrarea e tot gratuită, dar a rămas la latitudinea firmei de pază să decidă când sunt prea multe persoane în club, moment în care apărea interdicția. Astfel am văzut în jurul orei 2-2.30, zeci de persoane care așteptau să intre dar nu erau lăsate de oamenii de ordine. Am asistat cu această ocazie și la momente mai puțin plăcute în care, de exemplu, soțul era înăuntru, iar soțianu era lăsată să intre pentru că… nu mai este loc…

  Bătaie la „Curtea Veche”. Un bărbat a fost băgat în spital

sursa specialarad.ro    sursa foto facebook/ curtea veche