Hidrologii au emis noi avertizări în urmă cu puțin timp. Acestea sunt valabile mâine dimineață și vizează mai multe râuri din țară.
Hidrologii au emis, miercuri seara, mai multe atenţionări Cod galben de inundaţii pentru râuri din judeţele Arad, Timiş şi Braşov, valabile în următoarele ore.
Meteorologii avertizează că fenomenele severe și furtuniile vor continua și în orele următoare. De altfel, începând de mâine seară urmează o răcire accentuată. Vom avea parte de ploi și intensificări ale vântului în mai multe zone din țară.
Potrivit Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), în intervalul 20.06.2018, ora 20:35 – 21.06.2018, ora 03:00, ca urmare a precipitaţiilor înregistrate, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale Cotelor de atenţia pe râurile mici din bazinul hidrografic Bega Veche – bazin superior, judeţele Arad şi Timiş.