Cinci persoane şi-au pierdut viaţa într-un grav accident produs pe DN1, pe centura de Vest a municipiului Ploieşti, în zona Strejnic, unde un autobuz cu aproximativ 40 de pasageri a intrat în coliziune cu o basculantă. Traficul rutier a fost oprit în ambele sensuri iar la faţa locului s-a intervenit cu peste 20 de ambulanţe şi echipaje de descarcerare. Din primele cercetări rezultă că autobuzul, care efectua curse regulate pe ruta Măneşti – Ploieşti, a lovit din spate autobasculanta, care circula cu viteză redusă. Accidentul s-a produs în jurul orei 6.30 iar Inspectoratul pentru Situații de Urgență Prahova a pus în aplicare codul roşu de intervenţie.
UPDATE 9.00. 5 morţi şi 28 de persoane au fost rănite în teribilul accident produs pe DN1, pe centura de Vest a municipiului Ploieşti, în zona Strejnic, unde un autobuz care efecuta o cursă regulată pe ruta Măneşti – Ploieşti a lovit puternic, din spate, o basculantă. Printre victime se află şi trei minori, dar viaţa acestora nu este în pericol. Şase persoane adulte sunt însă în stare gravă. Se fac cercetări la faţa locului pentru stabilirea cauzelor acestui teribil accident. “Condiţiile de vizibilitate erau bune, carosabilul era umed, însă nu sunt urme de frânare la locul accidentului”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, Marian Popescu.
UPDATE 8.30. Din primele cercetări rezultă că șoferul autobuzului implicat în accidentul de pe DN 1, de la Strejnic, este vinovat de producerea accidentului, la fața locului nefiind găsite urme de frânare, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, Marian Popescu. Potrivit acestuia, autocarul, care efectua curse regulate pe traseul Mănești-Ploiești, a lovit din spate o autobasculantă încărcată cu nisip. Autoritățile iau în calcul mai multe ipoteze, în sensul că șoferul ar putea să fi adormit sau autocarul ar fi putut avea probleme tehnice. RUDELE victimelor pot suna la următoarele telefoane: 0244.515.933, 0244.515.946
“20 dintre victime sunt policontuzionate, dar nu sunt în stare gravă. Doar cei pentru care a fost necesară descarcerarea sunt în stare mai gravă“, a declarat Bogdan Opriţa, coordonator SMURD.
Citeste mai mult: adev.ro/o228tu
UPDATE 7.45. 26 dintre persoanele rănite au ajuns deja la spitalele din Ploieşti. Două sunt în stare gravă, dar restul pacienţilor nu prezintă, la o primă evaluare, leziuni care să le pună viaţa în pericol, a declarat Daniel Niculae, managerul Serviciului de Ambulanţă din Prahova. Conform primelor informaţii, autocarul a lovit din spate autobasculanta, care circula cu viteză redusă. Traficul a fost deviat pe Centura de Est. Autovehiculele prinse pe Centura de Vest au fost deviate prin localităţile din apropiere.
Accidentul s-a produs în jurul orei 6.30, pe centura de Vest a Ploieştiului, ruta ocolitoare recomandată pentru şoferii aflaţi în trafic, unde un autocar cu zeci de persoane a lovit o basculantă.
Din primele informaţii rezultă că cel puţin cinci persoane au murit iar alte aproximativ 30 au fost rănite. ISU Prahova a pus în aplicare codul roşu de intervenţie. La locul accidentului s-a intervenit cu 23 de ambulanţe şi echipaje de descarcerare. ISU Prahova a anunţat că, pe lângă cele cinci persoane decedate, în cazul a nouă persoane s-a intervenit pentru descarcerare.
„Persoanele trănite sunt transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judetean Ploieşti. Dintre răniţe, două persoane au traumatisme grave care le pot pune viaţa în pericol”, a declarat pentru observatorulph.ro Daniel Nicolae, directorul SAJ Prahova.
Sursa: www.evz.ro