Coloana oficială a lui Igor Dodon a fost implicată într-un accident rutier

accident 222

Două maşini din coloana oficială a preşedintelui Republicii Moldova Igor Dodon au fost implicate într-un accident rutier produs în această după-amiază pe traseul Chişinău-Ungheni, în apropiere de oraşul Străşeni, anunţă postul Publika TV.

Potrivit martorilor, în urma impactului una dintre maşini s-a răsturnat, iar mai multe persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Totodată, şoferul uneia dintre maşini este în stare gravă şi a fost transportat de urgenţă la spital. La locul accidentului au venit mai multe ambulanţe şi pompieri. Accidentul a fost confirmat de poliţie, dar oamenii legii nu au oferit mai multe detalii.

Potrivit primelor informaţii, preşedintele a fost transportat la spital.

Starea lui Dodon este „satisfăcătoare”, iar acesta s-a ales doar cu câteva zgârieturi şi vânătăi, a transmis pentru Unimedia şeful Serviciului Protecţie şi Pază de Stat (SPPS), Anatolie Golea.

Potrivit acestuia, accidentul s-a petrecut între trei maşini, printre care două vehicule ale SPPS. În urma impactului, persoanele care au avut de suferit au primit îngrijiri medicale pe loc.

948160451af5d5a1d10e932abf96a1d3 2

„Două maşini din coloana oficială a preşedintelui ţării au fost implicate într-un accident rutier. Persoanelor aflate în automobilele implicate în accident le-a fost acordat ajutor medical. Poliţia cercetează circumstanţele producerii accidentului”, scrie IGP pe pagina oficială de pe Facebook.

Anatol Golea, şeful SPPS, a declarat la Digi24 Moldova că maşina preşedintelui circula regulamentar, iar impactul a fost cu un vehicul care a intrat pe contrasens.

Oficialul a confirmat că în maşină se afla şi unul dintre fiii preşedintelui.

„Preşedintele şi membrii familiei au fost transportaţi la Spitalul de Urgenţă din Chişinău. Starea preşedintelui este bună. Dumnealui a fost ivestigat de către medici, starea lui este bună. Cu domnul preşedinte se mai aflau doi ofiţeri SPPS, la toţi le-a fost acordat primul ajutor medical. În accident au fost implicate două maşini din partea SPPS. Coloana preşedintelui se deplasa regulamentar, iar pe contrasens a ieşit un camion şi a avut loc ciocnirea cu două maşini ale SPPS”, a spus în direct Anatol Gorea.

  EXCLUSIV Poarta ucigașă de pe Calea Lugojului, reabilitată de Primăria Timișoara fără a exista proiect tehnic sau diriginte de șantier

Purtătorul de cuvânt: Preşedintele se simte bine

Purtătorul de cuvânt al preşedintelui Igor Dodon a scris pe pagina sa de facebook că Igor Dodon se simte bine şi nu a avut nevoie de intervenţia medicilor. „Preşedintele Igor Dodon se simte bine, de intervenţia medicilor nu a avut nevoie”, scrie Maxim Lebedinshi.

Şeful Institutului de Medicină de Urgenţă a făcut primele declaraţii despre starea preşedintelui Igor Dodon. Acesta a comentat că preşedintele avea dureri în urma accidentului.

„Starea lui Igor Dodon e satisfăcătoare, nu pune viaţa în pericol, a plecat acasă după ce a fost examinat”, a spus directorul Institutului de Medicină de Urgenţă, Mihai Ciocanu.

Coincidenţa despre care vorbeşte un apropiat al şefului statului

Preşedintele fracţiunii PSRM din Consiliul Municipal Chişinău, Ion Ceban, ar avea suspiciuni că accidentul în care a fost implicat Igor Dodon nu ar fi o coincidenţă, după ce acum trei zile Ceban a fost implicat într-un alt accident, scrie Unimedia.

„E bine tot ce se termină cu bine, chiar şi în situaţiile cele mai periculoase şi neplăcute. Important e să ieşim teferi din accidentele care se produc. Mai ales din cele care se produc nu din vina noastră… Este ciudat că la distanţa de trei zile, după ce a fost lovită maşina cu care mă deplasam regulamentar, împreună cu şoferul, a fost accidentat serios şi automobilului preşedintelui ţării. Nu suntem conspirologi, dar înţelegem să fim mai atenţi şi mai precauţi de acum încolo, în general şi în particular. Mai precauţi şi mai cu încredere în cauza noastră, de a duce la un bun sfârşit tot ce avem de înfăptuit”, a scris acesta pe pagina sa de Facebook.

Sursă: Mediafax

Categorie: mandri.ro
Tags: accident, arad, igor dodon, masina, presedinte, stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici