La o lună după ce fumatul a fost interzis în spațiile publice închise, cele mai afectate par a fi barurile și cafenelele din mall-uri, unde vânzările au căzut la jumătate. Dacă nici peste ceva vreme clienții nu vor reveni, business-ul cu baruri și cafenele din mall va trebui regândit, pentru ca acest gen de afacere să poată rămâne profitabil.
Unii fumători au fost atât de supărați că s-a interzis țigara în spațiile închise încât au fugit de baruri și cafenele ca școlarii de teme în vacanță sau, în cel mai fericit caz, au ajuns acolo mult mai rar decât de obicei. Alții, mai maleabili, au mers în continuare și chiar dacă au stat mai puțin în bar decât altă dată, au ieșit din când în când afară să fumeze. Spre norocul cârciumarilor, mare parte din ultima lună a fost caldă, iar terasele au ascuns adevărul dureros: business-ul din baruri și cafenele se sprijinea cu precădere pe fumul de țigară.
Chiar dacă au dus-o mai prost în ultima lună, barurile fără terasă au avut și ele parte de clieți care mai mult le-au sprijinit pereții din exterior. Atâta timp cât a fost frumos afară, iar “afară” e la distanță de câțiva pași, lucrurile au funcționat, chiar dacă mai greoi. Dar ce te faci când de “afară” te despart etaje sau zeci de metri? Mai ai chef să ieși și să te bucuri de țigară, iar apoi să te întorci la cafea? Nu prea, spune experiența ultimei luni.
În zona de mall-uri se observă o descreștere a vânzărilor după interzicerea fumatului – la baruri și cafenele semnificativ, 40-50%, iar la restaurante 5-10%, spune Dragoș Petrescu, președintele Asociației patronale a restaurantelor (HORA), dar și unul dintre cei mai mari operatori de restaurante din România cu brandurile Caru’ cu Bere, Hanul lui Manuc, Hanul Berarilor, Pescăruș, City Grill și Buongiorno. “Nu mai stau oamenii la cafelele și barurile din mall la taclale pentru că le e greu să iasă la țigară”, a spus Petrescu. Clienții barurilor dispuși să iasă la o țigară afară nu vor să se deplaseze mai mult de câțiva metri, iar în mall, de la cârciumă și până afară poate fi cale de zeci de metri.
Petrescu spune că dacă nu vor reveni clienții în restaurante după această primă perioadă de șoc, business-ul cu baruri și cafenele în mall va fi redesenat, regândit astfel încât să redevină rentabil. “Vor fi migra din mall-uri, fie vor fi mutate fie mai spre ieșire, fie își vor reduce costurile ca să se adapteze la noul flux. Dar eu mizez pe revenirea clientului”, crede Dragoș Petrescu. El spune că va mai trebui să treacă ceva vreme până când va fi limpede ce se întâmplă. “Asta e prima reacție a clienților. E clar că nu le e bine“, a adăugat omul de afaceri.
Mai mulți patroni de restaurante și baruri din afara mall-urilor au declarat recent pentru Profit.ro că după interzicerea fumatului vânzările le-au scăzut cu 10-30%.
Poate că după ce va trece suficientă vreme încât să înțeleagă toți că barul e frate cu țigara, cârciumele din mall-uri nu vor dispărea, dar se va naște o nouă afacere: firme care să transporte, cu mașinuțe sau scări rulante, fumătorul din local afară.
Sursa:profit